ANI cere revocarea din funcție a doi parlamentari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Declarați incompatibili

ANI cere revocarea din funcție a doi parlamentari

Politică 02 Septembrie 2014 / 00:00 386 accesări

Nu doar că a declarat, pe bandă rulandă, aleși incompatibili, dar Agenția Națională de Integritate (ANI) solicită insistent ca cei în privința cărora instanța a decis că sunt incompatibili să fie revocați din funcții. Este cazul senatorului Daniel Akos Mora şi al deputatului Ştefan Stoica, situație în care ANI a subliniat că au trecut mai bine de opt luni de la emiterea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, perioadă în care nu s-au aplicat sancțiunile disciplinare privind revocarea din funcție a celor doi membri ai Parlamentului. Aceeași instituție nu verifică, însă, dacă instanța a trimis către Senat și Camera Deputaților deciziile în baza cărora instituțiile să poată lua măsurile disciplinare care se impun. În această privință, preşedintele Comisiei juridice din Senat, Cătălin Boboc, a declarat, ieri, că plenul Senatului ar trebui să se pronunţe pe acest subiect. Mai mult, Boboc a spus că nu a primit la Comisia juridică nicio solicitare. „Am văzut doar un comunicat de presă, probabil că solicitarea este trimisă Biroului Permanent, care în şedinţa de mâine (astăzi - n.r.) o va trimite Comisiei juridice şi apoi vom lua o decizie în sensul acesta”, a spus senatorul PNL. Boboc a mai afirmat că există o lege care clarifică legea ANI, cea care până la urmă a creat această situaţie care este destul de neplăcută.

Taguri articol


12