Fotografie inedită a lui lady Di

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fotografie inedită a lui lady Di

Monden 04 Ianuarie 2013 / 00:00 472 accesări

O fotografie de presă cu prinţesa Diana, pe care un tabloid londonez a considerat-o prea îndrăzneaţă pentru a o publica, va fi scoasă la licitaţie în această lună, în SUA. Fotografia alb-negru, de 20 centimetri pe 25 centimetri, a fost realizată la începutul anilor ’80. Fotografia o arată pe prinţesa britanică într-o cabană, la munte, zâmbind spre obiectivul aparatului de fotografiat, aşezată confortabil pe genunchii unui bărbat tânăr, de aproximativ aceeaşi vârstă cu ea, în timp ce acesta citea o carte. Se mai pot vedea o sticlă de whisky dar şi menţiunea ”Not to be published”, în traducere „A nu se publica”, scrisă în diagonală peste această fotografie. Pe spate, imaginea este datată 26 februarie 1981, fiind realizată la două zile după ce Palatul Buckingham anunţase logodna prinţului Charles cu lady Diana Spencer.

Bobby Livingstone, reprezentând casa de licitaţii RR Auctions din Amherst, statul american New Hampshire, a precizat că fotografia provine din arhivele private Caren Archive, care au achiziţionat-o în urmă cu şapte ani, de la arhivele fotografice ale tabloidului britanic ”Daily Mirror”. Acesta consideră că o astfel de imagine s-ar vinde în zilele noastre cu circa 1.000 de dolari, însă menţiunea ”Not to be published” scrisă deasupra imaginii ar putea să îi crească valoarea. Licitaţia va avea loc pe internet, în perioada 17-24 ianuarie. Şi un portret rar al lui Albert Einstein, conţinând semnătura celebrului om de ştiinţă, va fi scos la vânzare în cadrul aceleiaşi licitaţii.



12