Găsit fără suflare la bordul velierului său

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Găsit fără suflare la bordul velierului său

Eveniment 21 Mai 2009 / 00:00 1709 accesări

Un clujean de 53 de ani a fost găsit, ieri dimineaţă, fără suflare, la bordul velierului său, ancorat în Portul Turistic Tomis Constanţa. Descoperirea a fost făcută în jurul orelor 08.00, de proprietarul unei ambarcaţiuni învecinate, care a anunţat imediat cîţiva agenţi de pază aflaţi pe mal: „L-am văzut că este în cabină şi l-am salutat. Nu am primit niciun răspuns şi atunci mi-am dat seama că s-a întîmplat ceva”. În scurt timp, în Portul Tomis a sosit un echipaj SMURD, dar medicii nu au mai putut face nimic altceva decît să constate decesul. Lucrătorii Poliţiei Port Constanţa, criminaliştii şi un procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Constanţa au început cercetările la bordul ambarcaţiunii. Oamenii legii spun că pe trupul neînsufleţit al lui Remus Cosmin nu există urme de violenţă şi nu au deocamdată indicii care să susţină ipoteza unei agresiuni. Potrivit anchetatorilor, Remus Cosmin venise pe litoral în urmă cu aproape o săptămînă, pentru a participa la o regată internaţională organizată la sfîrşitul acestei luni. Poliţiştii au găsit pe digul din Portul Tomis şi maşina bărbatului, un Mitsubishi L 200, înmatriculată B 83 WHO. Cadavrul a fost transportat la morga Cimitirului Central pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei exacte a morţii.



12