Ginerele lui Bercea Mondial, la un pas să scape de gratii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru a doua oară

Ginerele lui Bercea Mondial, la un pas să scape de gratii

Eveniment 19 August 2014 / 00:00 915 accesări

Ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, încarcerat sub acuzația că l-ar fi șantajat pe Mircea Băsescu, este la un pas de a scăpa din pușcărie. El a formulat o nouă cerere de eliberare din arest, care s-a judecat ieri, la Tribunalul Constanța. După deliberări, judecătorii au decis înlocuirea acestei măsuri cu arestul la domiciliu pentru următoarele 30 de zile, însă hotărârea nu este definitivă. Această instanță a mai dispus o dată eliberarea lui Marius Constantin, dar Curtea de Apel Constanța nu a menținut decizia. Înainte de a intra în sala de judecată, avocatul lui Constantin, Pavel Abraham, s-a arătat foarte încrezător în argumentele pe care urma să le invoce în fața instanței. „Așteptăm o soluție favorabilă, mai ales că aceeași instanță, la termenul anterior, l-a pus în libertate pe clientul meu, însă Curtea de Apel Constanța a infirmat hotărârea și l-a menținut în arest. Noile dovezi pe care le aducem se referă la starea de sănătate a Izaurei Anghel, soția lui Marius Constantin, care a născut prin cezariană și a suferit complicații. De asemenea, avem o anchetă socială făcută de Serviciul de Asistență Socială din Piatra-Olt, care relevă faptul că Izaura are probleme financiare, fiind singură, cu patru copii minori în întreținere și fără o sursă de venit”, a declarat Pavel Abraham. Procesul a durat mai bine de o oră și s-a desfășurat cu ușile închise. Ca și până acum, Marius Constantin a susținut că este nevinovat și că a picat în capcana întinsă de procurorii anticorupție și de Mircea Băsescu familiei sale, fără să aibă vreo legătură cu șantajul și amenințarea.

UN NOU DENUNȚ La ieșirea din sală, Pavel Abraham a dezvăluit că Bercea Mondial și fiul său, Florin Anghel, vor să formuleze un nou denunț. „Am discutat cu Florin Anghel, urmează să vorbesc săptămâna aceasta și cu tatăl său, Anghel Sandu, pentru a vedea în ce măsură există probele necesare pentru a face acest denunț, așa cum au solicitat ei. Este vorba atât despre înscrisuri, cât și despre noi înregistrări. Nu știu împotriva cui se va face denunțul, încă nu mi-am dat seama, dar absolut toate reclamațiile, cel puțin până în acest moment, au vizat persoane din Olt, Dolj sau Constanța”, a afirmat avocatul Abraham.

TRAIAN BĂSESCU, REFUZAT CA MARTOR Întrebat despre solicitarea privind audierea de către procurori a lui Traian Băsescu, Pavel Abraham a susținut că a cerut ca șeful statului să dea declarații, în calitate de martor, în dosarul în care fratele său este deja judecat pentru trafic de influență. „Cazul a fost înaintat instanței și se află în faza de Cameră Preliminară. După ce va intra în faza de judecată, vom propune acest lucru, deoarece toate cererile formulate până acum în acest sens au fost respinse de procurori, după părerea mea, în mod nejustificat și nemotivat”, a mai precizat Pavel Abraham. De asemenea, a adăugat avocatul, și Doina Băsescu, soția lui Mircea Băsescu, va fi chemată în fața anchetatorilor pentru a da cu subsemnata, însă în altă cauză. „Este vorba despre dosarul în care sunt anchetați penal doi magistrați constănțeni, pe care Florin Anghel i-a reclamat, deoarece au încălcat anumite dispoziții legale, în sensul că au acceptat cu știință sau fără știință să fie pervertită realitatea în favoarea lui Mircea Băsescu. Am făcut cerere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de audiere ca martor a Doinei Băsescu, care ne-a fost acceptată prin ordonanță și, cel mai probabil, în septembrie, acest lucru se va întâmpla. Ea a fost prezentă în casă la discuțiile pe care membrii familiei Anghel le-au avut cu Mircea Băsescu despre sumele de bani date pentru eliberarea lui Bercea Mondial”, a adăugat avocatul familiei Anghel.



12