HCM a surclasat pe CSM Oradea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / LN-7: HCM Constanţa - CSM Oradea 38-16

HCM a surclasat pe CSM Oradea

Sport 09 Octombrie 2008 / 00:00 980 accesări

Lidera la zi a întrecerii interne, HCM Constanţa, a reuşit o repetiţie încurajatoare înaintea debutului european în sezonul 2008-2009. Formaţia antrenată de Zoran Kurtes şi Eden Hairi a întîlnit, ieri, pe teren propriu, în devans pentru etapa a şaptea a Ligii Naţionale, pe CSM Oradea, de care a trecut fără drept de apel, cu 38-16!! Învinsă drastic la Constanţa, CSM Oradea a preluat “lanterna roşie” de la CS Piteşti. Echilibrul s-a menţinut doar şapte minute (3-3), din acel moment HCM punînd definitiv stăpînire pe joc. Constănţenii s-au desprins imediat la 8-3, iar pînă la pauză au apăsat cu încredere pe acceleraţie. Cu o defensivă aproape de netrecut, HCM a intrat la cabine cu avantaj liniştitor, 20-8. Lucrurile nu s-au schimbat cu nimic după pauză, constănţenii evoluînd cu aceeaşi determinare pe întreaga durată a partidei. Scorul a crescut constant pînă în min. 60, cînd sirena de final a consfinţit scorul campionatului: HCM Constanţa - CSM Oradea 38-16! Diferenţa usturătoare din final şi evoluţia palidă a elevilor săi l-a determinat pe antrenorul oaspeţilor, constănţeanul Adrian Rus, să-şi anunţe demisia. Kurtes şi Hairi au avut ocazia să încerce mai multe formule de joc pe parcursul partidei, cu excepţia portarilor Borodi şi Popescu, toţi jucătorii trecîndu-şi numele pe lista marcatorilor. Meciul de aseară a constituit primul meci oficial în acest sezon în faţa publicului constănţean pentru antrenorul Zoran Kurteş şi jucătorul George Buricea. Pentru HCM urmează, sîmbătă, prima manşă din turul secund al Cupei Cupelor contra polonezilor de la Vive Kielce. Partida se va disputa în Polonia, de la ora 18.30.

Au evoluat - HCM (antrenor Zoran Kurtes): Borodi, Popescu, Pavlovic 1g, Timuzsin 2g, Şoldănescu 5g, Ivankovic 1g (1x7m), Toma 5g (3x7m), Vukovic 4g, Adzic 1g, Sabou 3g, Csepreghi 4g, Mureşan 4g, Hejtmanek 5g, Buricea 3g; CSM (antrenor Adrian Rus): Viman, Leu, Simeria, Liberţ 4g, Surducan 7g, Nedeşcu 1g, Mateaş 1g, Munea, Iştoc 2g, Osvat, Jeler 1g, Cîmpan. Au arbitrat: Robert Harabagiu şi Silviu Stănescu (ambii din Moreni).

Tot ieri, într-o restanţă contînd pentru etapa a şasea: Ştiinţa Bacău - Steaua 32-28 (13-11).

Clasament

1. HCM Constanţa 7 6 0 1 208-160 12

2. Ştiinţa Bacău 6 5 0 1 178-164 10

3. UCM Reşiţa 6 4 1 1 164-150 9

4. Dinamo 6 4 1 1 183-175 9

5. HC Odorhei 6 4 0 2 163-159 8

6. U. Cluj 6 3 1 2 176-181 7

7. Bucovina Suceava 6 2 2 2 172-161 6

8. CSM Medgidia 6 3 0 3 155-161 6

9. Steaua 6 2 1 3 166-163 5

10. Poli Timişoara 6 1 2 3 156-164 4

11. Lignitul Tg.Jiu 6 1 1 4 144-152 3

12. Minaur Baia Mare 6 1 1 4 143-156 3

13. CS H&V Piteşti 6 0 2 4 145-167 2

14. CSM Oradea 7 1 0 6 176-216 2



12