Ioan Ghişe se poate întoarce în PNL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ioan Ghişe se poate întoarce în PNL

Politică 11 Noiembrie 2006 / 00:00 701 accesări

Deputatul braşovean Ioan Ghişe, care a fost exclus din partid în luna septembrie, odatã cu Mona Muscã, pe motiv cã a colaborat cu Securitatea, va fi reprimit în partid. Preşedintele Curţii de Onoare şi Arbitraj a PNL, Bogdan Olteanu, a declarat, vineri, cã a fost admisã contestaţia deputatului Ioan Ghişe la decizia de excludere din partid, astfel cã acesta poate reveni în PNL: "Am judecat în mod transparent şi fãrã niciun fel de intervenţie. Constestaţia i-a fost admisã şi se poate întoarce în partid". La rîndul sãu, Ioan Ghişe a declarat cã aşteaptã sã primeascã un document oficial cu decizia Curţii de Onoare şi Arbitraj a PNL. El susţine cã i s-a promis cã, pînã la sfîrşitul acestei sãptãmîni, va primi şi confirmarea în scris a reprimirii în partid. În ceea ce priveşte poziţa sa faţã de platforma liberalã iniţiatã de Stolojan-Stoica, pe care a susţinut-o încã de la început, Ghişe spune cã aceasta şi partidul liberal "nu sînt incompatibile, ci se completeazã în mod fericit“: "Problema este sã se înţeleagã liderii partidului. Lucrurile sînt într-o continuã dinamicã în PNL“.

Taguri articol


12