România, la jumătatea topului competitivităţii economice mondiale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

România, la jumătatea topului competitivităţii economice mondiale

Economie 10 Octombrie 2008 / 00:00 454 accesări

România a cîştigat 6 poziţii, urcînd pe locul 68, într-un top al competitivităţii economice realizat de Forumul Economic Mondial şi care include 131 de state. Progresele ţării noastre sînt valabile pentru stabilitatea macroeconomică, iar regresele vizează modul de adoptare a politicilor publice. România a ocupat locul 74 în ediţia de anul trecut al Raportului Mondial al Competitivităţii. După punctajul obţinut pe o scală de la 1 (cel mai prost) la 7 (cel mai bun), România a înregistrat 4,1 puncte, faţă de 4 puncte anul trecut. România rămîne însă penultima ţară din Uniunea Eurpeană din punct de vedere al competitivităţii, devansînd doar Bulgaria, care se afă pe locul 76. Pentru prima oară de cînd România apare în acest raport, anul 2001, cea mai mare problemă pentru mediul de afaceri este instabilitatea politicilor publice, indicată de 13,2% dintre managerii intervievaţi. În urmă cu un an instabilitatea politicilor publice a ocupat locul 7 în rîndul obstacolelor indicate de mediul de afaceri. Alte bariere subliniate în acest an de reprezentanţii companiilor au fost nivelul fiscalităţii, considerat o problemă de 12,8% dintre intervievaţi, gradul de complexitate al reglementărilor fiscale - 11,2%, birocraţia administraţiei publice - 10,8% şi infrastructura inadecvată - 9,7%. România a cîştigat în acest an la capitolul stabilitate macroeconomică, unde se poziţionează pe locul 76, în urcare cu opt locuri faţă de 2007, devansînd Portugalia. Există însă o serie de indicatori care s-au deteriorat, printre aceştia numărîndu-se rata economisirii, unde România ocupă locul 104 (în cădere cu trei locuri), deficitul bugetar locul 98 (piaţa locală pierzînd 16 poziţii faţă de anul trecut) şi rata inflaţiei, capitol la care s-a înregistrat cel mai important regres, respectiv o cădere de 26 de locuri pînă pe 89. Şi la capitolul infrastructură, România a pierdut, coborînd cinci poziţii, pe 105, indicator ce o plasează pe ultimul loc în rîndul ţărilor din Uniunea Europeană. La nivel global, România ocupă locul 126 din cele 131 de state, la capitolul calitatea drumurilor, în urma unor ţări ca Zimbabwe - locul 88) şi Burkina Faso - locul 104. Spre comparaţie, în funcţie de intrastructură, Germania şi Franţa sînt pe primele două locuri, Ungaria pe 57, Bulgaria pe 95, iar Polonia pe 96. Poziţii codaşe ocupă România şi în funcţie de transparenţa politicilor publice, respectiv 124, în timp ce la favoritism în luarea deciziilor guvernului a fost plasată pe 113, iar la risipa banului public pe 111. Romania a înregistrat regrese semnificative şi la indicatorii pieţei muncii, în special în ceea ce priveşte flexibilitatea politicii salariale, unde se poziţionează cu 44 de locuri mai jos faţă de situaţia din 2007, respectiv pe locul 81. De asemenea, la costurile de concediere, România a pierdut 9 locuri, plasîndu-se pe poziţia 14, iar la legătura dintre salarii şi productivitate se află pe 72, în scădere cu 13 locuri. Pe plan internaţional, cele mai competitive economii din lume sînt SUA, Elveţia şi Danemarca. Autorii raportului precizează că criza financiară recentă din SUA şi intrarea în recesiune a Danemarcei ridică probleme majore chiar şi pentru cele mai competitive economii ale lumii.



12