John Galliano va plăti o amendă simbolică de un euro casei Dior

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

John Galliano va plăti o amendă simbolică de un euro casei Dior

Monden 07 Noiembrie 2014 / 00:00 481 accesări

Designerul britanic John Galliano a pierdut procesul pe care l-a intentat fostului său angajator, casa de modă Dior, şi a fost condamnat de un tribunal din Paris să plătească acesteia o amendă simbolică de 1 euro, informează lexpress.fr. Celebrul creator de modă britanic, în vârstă de 53 de ani, contestase concedierea sa de către casa Christian Dior, după scandalul injuriilor antisemite în care a fost implicat în 2011. John Galliano ceruse ca renumita casă pariziană să îi plătească toate salariile ce i s-ar fi cuvenit după concedierea sa, totalizând peste 10 milioane de euro. Galliano, numit de curând în funcţia de director de creaţie al casei Martin Margiela, a fost deja condamnat de Tribunalul Corecţional din Paris, în septembrie 2011, la o amendă de 6.000 de euro cu suspendare.

Considerat unul dintre cei mai talentaţi creatori de modă din generaţia sa, John Galliano a petrecut 15 ani lucrând pentru casa Christian Dior, înainte de a fi concediat în 2011, după ce a făcut, în stare de ebrietate, declaraţii rasiste şi antisemite pe terasa unei cafenele pariziene. Căzut în dizgraţie şi devenit aproape... invizibil de atunci, John Galliano a făcut totuşi să se vorbească despre el la Săptămâna Modei de la New York, în februarie 2013, după prezentarea unei colecţii foarte apreciate a creatorului Oscar de la Renta, la realizarea căreia a participat şi artistul britanic. John Galliano a apărut ulterior în public în luna mai, în Rusia, unde a fost numit în funcţia de director artistic al grupului L'Etoile, cel mai mare lanţ rusesc de magazine cu produse cosmetice. Excentricitatea sa pur britanică, perfecţionismul său şi o energie creatoare ieşită din comun au făcut ca prezentările colecţiilor sale să fie considerate mulţi ani drept apogeul Săptămânii Modei de la Paris.



12