Accident rutier în Valu lui Traian

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Accident rutier în Valu lui Traian

Eveniment 22 Septembrie 2009 / 00:00 3672 accesări

O tînără în vîrstă de 27 de ani, din Constanţa, a fost transportată în noaptea de duminică spre luni la spital, după ce a fost victima unui accident rutier pe care l-a provocat în comuna constănţeană Valu lui Traian. Lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa (SPR) spun că Livia Elena Voicu se îndrepta dinspre Constanţa către oraşul Murfatlar, pe Drumul Naţional 3 (Constanţa - Ostrov), la volanul unui autoturism marca Renault, cu numărul CT 08 MRR. În dreptul intersecţiei DN 3 cu strada Credinţei, şoferiţa nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers, de pe banda 1 pe banda a doua, şi a lovit un autoturism marca Mercedes, înmatriculat CT 16 RAY, condus regulamentar, pe banda a doua, de Ramona Ruxandra Sima, de 33 de ani, din localitatea Valu lui Traian. În urma coliziunii, Livia Elena Voicu a suferit răni grave şi a fost transportată de un echipaj SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internată cu fractură de claviculă, de bazin şi cu mai multe coaste rupte. Pentru scoaterea tinerei dintre fiarele contorsionate a fost necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”. Oamenii legii continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul rutier.



12