Șpagatul politic al lui Boc se plătește cu… excluderea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Șpagatul politic al lui Boc se plătește cu… excluderea

Politică 05 Septembrie 2014 / 00:00 383 accesări

O fi încercat dreapta politică să renască precum pasărea Phoenix din propria cenușă, însă când nu ai cu ce… Celor din PDL și PNL le-a venit ideea să se cupleze și să dea naștere unui hibrid politic care să se bată cu PSD. Cine nu a vrut și a crâcnit a fost dat afară din partid, fie el pedelist sau liberal. Pentru că nu era suficient, au schimbat și candidatul la Președinție, făcându-se rocada între Crin Antonescu și Klaus Iohannis. Prim-vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu, era și el în cărți pentru alegerile din noiembrie, dar aranjamentele se fac la nivel înalt și unde-i ordin... cu plăcere. Antonescu spune că nu va mai încerca să candideze, dar va sta cu ochii pe Iohannis și se va gândi dacă îi va da votul. Adicătelea, nici el nu e convins că merită 100%. Pedelista Monica Macovei nu a ținut cont că alianța de conjunctură PDL - PNL îl desemnase deja pe Iohannis și și-a anunțat partidul că ea vrea să intre în cursa pentru Cotroceni. Colegii au pus tunurile pe ea și a ales să ”divorțeze” de PDL. Acum aflăm că aventura Monicăi în bătălia pentru prezidențiale, din postura de candidat independent, se apropie de sfârșit, deoarece ar fi ajuns la 2% în preferințele electoratului. Problema cea mai mare o are însă Emil Boc, care a avut mereu simpatiile lui băsesciene. De-aia s-a și înscris în Fundația Mișcarea Populară. A rămas însă și în PDL, deoarece nu vroia să piardă funcția de primar. El a sfidat însă conducerea ACL, anunțând că o va susține pe pemepista Elena Udrea la prezidențiale și nu pe Iohannis. Predoiu consideră că asta este trădare și i-a transmis că vrea să ceară excluderea lui din partid. Udrea deja își freacă mâinile, pentru că ea consideră că Boc are ”libertatea să opteze pentru cei cu care a făcut echipă dintotdeauna”.



12