Cargou slovac, reţinut în Portul Agigea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cargou slovac, reţinut în Portul Agigea

Justiție 20 Iunie 2007 / 00:00 635 accesări

Inspectorii Port State Control (PSC) din cadrul Autorităţii Navale Române (ANR) au reţinut, ieri, o navă care arborează steagul Slovaciei şi care nu corespunde standardelor navale actuale. „Sealark” a acostat în dana 111 a Portului Constanţa Sud - Agigea, la operatorul portuar Romtrans, unde efectuează operaţiuni de descărcare ţevi. La efectuarea inspecţiei PSC, ofiţerii din cadrul ANR au depistat 11 deficienţe, dintre care cinci majore, care au impus reţinerea cargoului. Este vorba despre lipsa manualului de amarare a mărfii, a tabelelor cu evidenţa orelor de muncă şi odihnă a membrilor de echipaj şi a cîrligului de eliberare rapidă a bărcii de salvare în timpul operaţiunilor de lansare la apă. Totodată, inspectorii PSC au constatat că nava, deşi într-o stare bună, nu deţine racordurile standard internaţionale necesare pentru descărcarea santinei şi a apelor uzate din navă. Pentru efectuarea celor două operaţiuni, cargoul slovac are nişte improvizaţii, lucru ce contravine legislaţiei europene privind poluarea marină. „Sealark” va putea părăsi Portul Agigea numai după efectuarea unei reinspecţii PSC, care să ateste rectificarea deficienţelor majore constatate.

Taguri articol


12