Clienţii băncilor vor fi protejaţi prin lege

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Clienţii băncilor vor fi protejaţi prin lege

Social 02 Iulie 2008 / 00:00 678 accesări

Specialiştii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sînt hotărîţi să pună capăt ţepelor bancare. Mai exact, reprezentanţii ANPC vor ca toţi cei care trec pragul băncilor să nu mai fie păcăliţi, iar agenţii bancari să respecte cu stricteţe drepturile consumatorilor. Dan Vlaicu, preşedintele ANPC, a delcarat că are în plan elaborarea unui proiect de lege cu măsuri de protecţie a celor care folosesc serviciile financiar-bancare, după ce în urma unor controale la instituţii bancare au fost găsite nereguli în relaţia client-bancă, mai multe instituţii fiind amendate. Preşedintele ANPC a făcut cunoscute numele băncilor care au fost sancţionate contravenţional, ca urmare a nerespectării drepturilor clienţilor. Este vorba despre: Românească, BCR, ABN AMRO Bank, Volksbank, Credit Europe Bank, Unicredit Tiriac Bank, Piraeus Bank, Raiffesen Bank, BRD-Groupe Societe Generale SA, CEC SA, Bancpost SA, OTP Bank România SA, Libra Bank, Carpatica. Dintre abataterile depistate pe parcursul acţiunilor de control precizăm comisioanele introduse pe parcursul derulării contractului care nu erau menţionate la momentul încheierii acestuia (comision de administrare cont, comision de depunere), tarifele disproporţionate (perceperea tarifului pentru eliberarea unei adrese/adeverinţe necesare consumatorului în cazul în care acesta efectua o rambursare anticipată, prin refinanţare externă), modificarea unilaterală a dobînzilor şi comisioanelor fără notificare. Şi neafişarea comisioanelor bancare pentru operaţii curente, deficienţele în funcţionarea cardurilor bancare, nerespectarea ofertelor publicitare, comportament abuziv al angajaţilor băncilor (limbaj grosolan, refuzul de a prelua reclamaţii) sînt alte nereguli depistate de inspectorii ANPC) au fost sancţionate de către inspectorii ANPC. Potrivit lui Vlaicu, de la începutul anului au fost înregistrate, la nivelul întregii ţări, 693 de reclamaţii privind serviciile financiar-bancare.

Reclamaţii cu duiumul

Reclamaţiile consumatorilor făceau referire şi la rambursări anticipate neoperate în cont, tranzacţii bancare eronate, lichidări de conturi neoperate, înregistrarea consumatorilor la Biroul de Credit pentru datorii pe care aceştia de fapt nu le aveau şi fără a fi notificaţi, calcul greşit la lichidarea conturilor. Din cauza gafelor salariaţilor băncilor, consumatorii au fost obligaţi să plătească de mai multe ori aceleaşi comisioane şi penalităţi pentru rate deja achitate. Astfel că analiza demarată de către specialiştii ANPC a dus la concluzia că este nevoie de reglementări suplimentare a relaţiei client-bancă, astfel că s-a impus o întîlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). Secretarul de stat a mai anunţat că, în scopul asigurării protecţie pentru clienţii băncilor, ANPC va iniţia o lege cu măsuri de protecţie a consumatorilor de servicii financiare, privind stabilirea unor comisioane nemodificabile ca valoare, fixe sau procent, pe toată durata derulării unui contract de credit, aceste comisioane putîndu-se modifica doar în sensul diminuării sau eliminării lor. Totodată, vor fi stabilite şi formule clare şi transparente de calcul a dobînzii variabile. Astfel, dobînda fiecărei bănci, pentru fiecare produs de credit, va fi formată din dobînda de bază a acelei bănci, pentru acel produs, plus o marjă de profit şi risc, aceasta din urmă fiind nemodificabilă. Se are în plan ca pentru modificarea dobînzii de bază, banca să fie obligată să notifice clientul prin intermediul extrasului de cont sau printr-o anexă la extras. Extrasul poate fi transmis clientului prin poştă sau poate fi păstrat în bancă, la dispoziţia acestuia, conform opţiunii împrumutatului la data semnării contractului. Clientul are opţiunea să accepte plata comisionului şi să deruleze în continuare creditul în noile condiţii de cost, să ramburseze integral creditul sau să transfere creditul la altă bancă. Pînă la transformarea proiectelor în lege, la nivelul ANPC şi ARB - s-a stabilit un grup de lucru operativ care va continua analiza şi va stabili procedura aplicării deciziilor luate. Un prim pas ar putea să îl constituie implementarea şi în ţara noastră a unui Cod de Bune Practici în domeniul bancar, decizie voluntară care aparţine băncilor, dar care reprezintă o condiţie pe piaţa financiară mondială.

Taguri articol


12