Conrad Hilton, implicat într-un grav accident rutier

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Conrad Hilton, implicat într-un grav accident rutier

Monden 28 August 2014 / 00:00 467 accesări

Conrad, fratele mai tânăr al starletei Paris Hilton, unul dintre moştenitorii imperiului hotelier Hilton, a fost implicat într-un grav accident de automobil, care a avut loc sâmbătă, în oraşul Palm Springs din statul american California. Potrivit autorităţilor americane, Conrad Hilton a tamponat partea din spate a unui automobil, în momentul în care a încercat să schimbe banda de circulaţie de pe o autostradă californiană. În urma impactului, mașina sport condusă de Conrad Hilton s-a ciocnit violent de partea din spate a unui camion şi a fost proiectată în parapetul de pe marginea autostrăzii. Echipele de intervenţie au fost nevoite să folosească pârghii şi utilaje de descarcerare pentru a-l elibera pe Conrad Hilton din automobilul pe care îl conducea.

În ciuda gravităţii acestui accident rutier, tânărul în vârstă de 20 de ani a scăpat doar cu o mână fracturată, câteva contuzii şi tăieturi minore. Autorităţile americane consideră că drogurile şi alcoolul nu au jucat niciun rol în acest accident, însă poliţiştii californieni au primit un apel telefonic de la un alt participant la trafic, în care acesta îl acuza pe Conrad Hilton de viteză excesivă şi conducere neglijentă, cu doar câteva momente înainte de producerea accidentului. Conrad Hughes Hilton nu se află la primul său accident de automobil. El a mai fost implicat într-un accident rutier pe care l-a provocat într-un cartier rezidenţial din oraşul Brentwood, în California, în anul 2011.



12