Consilierii locali demisionari din PSD Mangalia, revocaţi din funcţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Consilierii locali demisionari din PSD Mangalia, revocaţi din funcţii

Administrație 18 Noiembrie 2006 / 00:00 707 accesări

Cel mai fierbinte punct aflat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de ieri a Consiliului Local Mangalia a fost cel referitor la excluderea din Consiliul Local a consilierilor Florian Marin, Ion Petcu, Marian Boroiu şi Ovidiu Ghiţă, demisionari din PSD. Iniţiativa luată de Biroul Permanent al PSD Mangalia, avînd la bază modificarea Legii aleşilor locali, a trecut de comisia de specialitate din cadrul Consiliului Local Mangalia, dar a stîrnit nemulţumire în rîndul celor implicaţi, precum şi în rîndul unora care au aprobat-o în comisie. Mărul discordiei a fost data la care cei patru consilieri locali municipali şi-au declarat apartenenţa politică, legea fiind interpretată în mod diferit de reprezentanţii diferitelor partide. Deşi primarul Zanfir Iorguş a afirmat că prefectul judeţului va ataca în contencios o eventuală excludere a celor patru consilieri care au preferat să rămînă independenţi, iar secretarul Maria Andrei (soţia consilierului PNL Dan Andrei) a menţionat că nu va contrasemna hotărîrea, consilierii prezenţi au hotărît, prin vot secret, cu 9 voturi pentru şi 7 împotrivă, încetarea mandatelor celor patru consilieri.

Taguri articol


12