Constantinescu şi Iliescu au reuşit, Băsescu petrece

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
10 ani de NATO

Constantinescu şi Iliescu au reuşit, Băsescu petrece

Politică 01 Aprilie 2014 / 00:00 724 accesări

ANIVERSARE În urmă cu zece ani, în 29 martie 2004, România achiesa la cea mai mare putere politico-militară: NATO. La vremea respectivă, evenimentul a fost privit drept un mare succes, pentru că, pe de o parte, România era protejată din punct de vedere militar, iar din alt punct de vedere, ţara noastră era forţată să-şi dezvolte capacităţile militare. Pentru că a fost un eveniment de mare amploare, intrarea României în NATO este sărbătorită an de an. Şi tot în fiecare an, evenimentul este „furat” de preşedintele Traian Băsescu, care dă petreceri peste petreceri, de parcă el ar fi fost artizanul aderării la NATO. La aniversarea a zece ani de la aderarea ţării noastre la NATO, ieri, preşedintele nu a scăpat prilejul de a da o chermeză la Palatul Cotroceni, la care au fost prezenţi şi foştii preşedinţi post-decembrişti ai României Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Absent de la eveniment, premierul Victor Ponta a declarat că şeful statului a „tras o petrecere ca să aniverseze zece ani de la aderarea la NATO, deşi nu are acest merit“. „Eu cred că cei care au un merit pentru intrarea noastră în NATO sunt Emil Constantinescu, Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Ei sunt cei care ne-au adus în NATO, nu Băsescu. El e cu petrecerile de după”, a spus Ponta. El a adăugat că nu a mers la ceremonia de la Palatul Cotroceni pentru că avea treabă. De asemenea, premierul a făcut apel să nu se uite cine sunt cei care au avut viziunea corectă de a aduce România în NATO. „Slavă Domnului că cei care au condus România după '97, '98 şi până în 2003 au reuşit să ia această decizie fundamentală pentru România”, a spus Ponta.

SOLIDARITATE La rândul său, fostul şef al statului Ion Iliescu a declarat că Revoluţia din decembrie 1989 a fost momentul crucial din istoria contemporană a ţării, iar în programul său era prevăzută integrarea euro-atlantică. De asemenea, Emil Constantinescu a afirmat că aderarea României la NATO a fost posibilă datorită solidarităţii excepţionale a celor din zona politică, a societăţii civile şi a omenilor, în general. În fine, preşedintele Băsescu a spus că niciodată România nu a fost mai sigură din punctul de vedere al securităţii decât este astăzi.



12