Consultări la ceas de seară, la Cotroceni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Consultări la ceas de seară, la Cotroceni

Justiție 09 Decembrie 2008 / 00:00 524 accesări

Preşedintele Traian Băsescu a invitat, aseară, liderii partidelor la consultări, la Palatul Cotroceni. Înaintea consultărilor, Băsescu a atras atenţia că, în acest moment, “clasa politică nu-şi poate permite să rămînă în negocieri foarte mult timp. Prima etapă s-a depăşit şi ne apropiem de începerea negocierilor între partide”. Şeful statului le-a mulţumit reprezentanţilor partidelor pentru efortul depus pînă în prezent, în contextul urgenţei ca România să aibă un guvern cît mai repede, dat fiind faptul că efectele crizei economice globale încep să se facă din ce în ce mai resimţite în ţara noastră. Preşedintele a adăugat că nu mai doreşte să facă ncio declaraţie în prezenţa jurnaliştilor. El i-a întrebat pe reprezentanţii partidelor dacă au ceva de adăugat în prezenţa presei, iar, cum niciunul dintre aceştia nu a dorit acest lucru, şeful statului a mulţumit ziariştilor şi i-a invitat să părăsească sala. Pe fotoliile aşezate în dreptul şefului statului, au fost aşezaţi, unul lîngă altul, liderul PD-L, Emil Boc, şi preşedintele PSD, Mircea Geoană, care, înaintea venirii lui Băsescu în sală, au discutat despre politică. Fiecare formaţiune politică a trimis la Cotroceni cîte o delegaţie formată din trei reprezentanţi. Din partea PSD+PC au participat Mircea Geoană, Ilie Sîrbu şi Daniela Popa, PD-L a fost reprezentat de Theodor Stolojan, Emil Boc şi Adriean Videanu, PNL, de Călin Popescu Tăriceanu, Crin Antonescu şi Teodor Meleşcanu, iar de la UDMR au fost prezenţi Marko Bela, Laszlo Borbely şi Kelemen Hunor. După circa o oră, întîlnirea de la Cotroceni a luat sfîrşit, însă liderii formaţiunilor politice au făcut probabil un pact al tăcerii şi au plecat de la palatul prezidenţial fără a face declaraţii.



12