Depunctare confirmată pentru Gaz Metan, Pandurii și ASA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Depunctare confirmată pentru Gaz Metan, Pandurii și ASA

Sport 23 Decembrie 2016 / 16:56 537 accesări
Clubul Pandurii Tîrgu Jiu se află într-o gravă criză financiară și riscă să retrogradeze din Liga 1

Clubul Pandurii Tîrgu Jiu se află într-o gravă criză financiară și riscă să retrogradeze din Liga 1

Gaz Metan Mediaș, Pandurii Tîrgu Jiu și ASA Tîrgu Mureș rămân sancționate cu 3 puncte pentru nerespectarea fair-play-ului financiar, după ce Comisia de apel pentru acordarea licenței cluburilor a respins apelurile depuse de Gaz Metan și Pandurii, iar ASA nu a contestat sancțiunea. Cele trei cluburi au fost sancționate luni de Comisia de primă instanță pentru acordarea licențelor din cadrul FRF cu deducerea a câte 3 puncte din clasamentul Ligii I pentru nerespectarea fair-play-ului financiar. Aceste grupări nu și-au achitat datoriile către angajați și către alte cluburi până la data de 30 noiembrie 2016.

Comisia de apel pentru acordarea licenței cluburilor a respins vineri apelurile formulate de Gaz Metan și Pandurii, iar ASA nu a depus apel. Deciziile Comisiei de apel sunt definitive și executorii și pot fi atacate cu recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) în termen de 21 de zile, adică până la data de 12 ianuarie 2017.

„Astăzi, 23 decembrie 2016, Comisia de apel pentru acordarea licenței cluburilor a soluționat apelurile formulate de cluburile CS Pandurii Lignitul Tîrgu Jiu și CS Gaz Metan Mediaș împotriva hotărârilor Comisiei pentru acordarea licenței cluburilor - instanța de fond - de sancționare a celor două cluburi pentru încălcarea cerințelor de monitorizare financiară în timpul sezonului competițional pentru care au primit licența de participare la campionatul național Liga I. Apelul clubului CS Pandurii Lignitul Tîrgu Jiu a fost respins și s-a menținut sancționarea clubului cu deducerea a trei puncte din clasamentul sezonului aflat în desfășurare, pentru încălcarea articolului 55.3 privind lipsa datoriilor financiare restante către angajați. Apelul clubului CS Gaz Metan Mediaș a fost respins și s-a menținut sancționarea clubului cu deducerea a trei puncte din clasamentul sezonului aflat în desfășurare, pentru încălcarea articolului 54.3 privind lipsa datoriilor financiare restante către cluburi - actualizare. De asemenea, clubul a fost sancționat cu penalitate financiară de 10 mii lei pentru depășirea termenului-limită de transmitere către Administrația de monitorizare a raportărilor financiare. Deciziile Comisiei de apel sunt definitive și executorii. Deciziile pot fi atacate cu recurs la TAS în termen de 21 de zile, respectiv până la data de 12 ianuarie 2017. TAS va pronunța soluția până la data de 15 februarie 2017, conform Convenției Arbitrale între FRF și cluburile licențiate de Liga I, decizia TAS fiind irevocabilă. Precizăm că Asociația Fotbal Club ASA 2013 Tîrgu Mureș nu a contestat decizia instanței de fond de sancționare a clubului cu deducere a trei puncte din clasamentul sezonului aflat în desfășurare, pentru încălcarea articolului 55.3 privind lipsa datoriilor financiare restante către angajați, decizia instanței de fond rămânând irevocabilă prin neapelare”, se precizează în comunicatul FRF.

CFR Cluj și ASA Tîrgu Mureș au început actualul sezon al Ligii I cu penalizări de câte 6 puncte, tot din cauza neîndeplinirii criteriilor de licențiere. ACS Poli Timișoara a început, la rândul său, cu o penalizare cu 14 puncte: 6 pentru neîndeplinirea condițiilor de licențiere și 8 pentru faptul că nu a îndeplinit baremul de puncte în stagiunea precedentă.

Clasament Liga 1 după aceste depunctări:

1. FC VIITORUL 42p (golaveraj: 29-19)

2. FC Steaua 40p (27-16)

3. Craiova 37p (28-21)

4. Gaz Metan 34p (33-21)

5. Dinamo 32p (33-28)

6. CFR 30p (34-20)

7. Astra 29p (21-25)

8. Botoșani 25p (25-25)

9. Iași 25p (22-23)

10. Voluntari 25p (27-29)

11. Pandurii 21p (22-29)

12. Concordia 17p (11-26)

13. ACS Poli 8p (21-34)

14. ASA 6p (16-33)



12