Două zile de Simpozioane Internaţionale la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Două zile de Simpozioane Internaţionale la Constanţa

Justiție 29 Mai 2007 / 00:00 1753 accesări

Universitatea „Ovidius” - prin Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative şi Facultatea de Teologie - este implicată, timp de două zile, într-o serie de activităţi de o înaltă ţinută intelectuală. Astfel, mîine, 30 mai, Centrul de Studii şi Cercetări Religioase şi Juridico-Canonice al celor Trei Religii Monoteiste (mozaică, creştină şi islamică), afiliat Facultăţii de Teologie organizează, în premieră naţională, primul Simpozion Internaţional intitulat „Religia şi Dreptul şi impactul lor asupra sociatăţii umane”. Lucrările Simpozionului sînt găzduite de Arhiepiscopia Tomisului. Astfel, începînd cu orele 9.00, personalităţi marcante ale lumii academice din ţară şi de peste hotare (Franţa, Italia, Spania, Germania, Bulgaria, Turcia, Israel, Iran, Rusia, Azerbaidjan, Georgia etc.) vor dezbate pe tematica conştientizării societăţii zilelor noastre asupra impactului pe care îl poate avea religia şi dreptul şi asupra nevoii impetuoase de a întreprinde studii şi cercetări religioase şi juridico-canonice aprofundate privind religiile monoteiste. Unicitatea acestui eveniment este dată şi de faptul că Centrul de Studii şi Cercetări Religioase şi Juridico-Canonice al celor Trei Religii Monoteiste este unic în Europa. Data de 31 mai este rezervată Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative, care organizează un Simpozion Internaţional cu tema „Cetăţenia europeană şi cetăţenia naţională”. Lucrările acestui Simpozion vor începe la orele 9.30 şi vor avea loc în Sala Senatului din Campusul Universităţii „Ovidius” şi au ca invitaţi personalităţi de seamă din Rusia, Iran, Israel, Turcia, Bulgaria, Franţa, Marea Britanie etc. „Tematica Simpozionului se impune atît prin actualitatea problematicii, cît şi prin caracterul de evaluare comparativă. Aderarea României la Uniunea Europeană a creat premisele unei duble cetăţenii şi pentru români şi, de aceea, aceştia trebuie să cunoască bine atît statutul juridic al cetăţeniei europene, cît şi pe acela al cetăţeniei naţionale”, a declarat prof.univ.dr. Nicolae Dură, prodecanul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Juridice. Aşadar, dincolo de teoretizările academice, acest Simpozion îşi dovedeşte aplicabilitatea în practică, evidenţiindu-se ca un adevărat îndrumător în procesul de cunoaştere al statutului juridic al celor două cetăţenii.

Taguri articol


12