Duminică, referendum la Tortomanu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Duminică, referendum la Tortomanu

Administrație 10 Februarie 2007 / 00:00 1255 accesări

Locuitorii din satele Tortomanu şi Dropia sînt aşteptaţi duminică la vot, pentru a-şi exprima opinia cu privire la înlocuirea din funcţie a primarului Gheorghe Panait. Referendumul este organizat în baza unui ordin emis de prefectul Dănuţ Culeţu pe 24 ianuarie, ordin care a fost atacat în contencios administrativ de către Gheorghe Panait, fără succes însă. Reamintim faptul că prefectul a emis acest ordin invocînd o serie de articole din Legea Administraţiei Publice Locale care nu îi confereau acest drept. El a trecut peste decizia Comisiei înfiinţată, conform legii, pentru organizarea referendumului, ai cărei membri au decis, în majoritate, suspendarea procedurilor de organizare a referendumului, precum şi peste voinţa cetăţenilor din comuna Tortomanu, care au reclamat, în scris, faptul că au fost minţiţi sau manipulaţi atunci cînd au semnat pentru demiterea primarului. Reamintim faptul că Prefectura Constanţa a primit, la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, o solicitare semnată de 351 de cetăţeni ai comunei Tortomanu, cu privire la iniţierea procedurilor legale privind declanşarea unui referendum pentru destituirea primarului Gheorghe Panait. Memoriul cuprinde 24 de capete de acuzare la adresa primarului, printre care amintim: încălcarea dreptului la liberă circulaţie a persoanei, prin refuzul de a elibera adeverinţe care servesc cetăţenilor pentru obţinerea actelor de identitate, refuzul asigurării transportului şcolar pentru copiii din satul Dropia, utilizarea necorespunzătoare, în interes personal, a banilor publici, neexercitarea atribuţiilor de serviciu în conformitate cu prevederile legale şi convocarea Consiliului Local în mod nejustificat. Aceste acuzaţii s-au dovedit însă a fi nefondate în urma controalelor desfăşurate de instituţiile abilitate la sediul Primăriei Tortomanu.

Referendumul de duminică va fi validat numai în cazul în care se vor prezenta la vot jumătate plus una dintre cele 1.360 de persoane cu drept de vot din comună şi dacă jumătate plus una dintre acestea vor vota pentru înlocuirea primarului. Dacă una dintre cele două condiţii nu este îndeplinită, referendumul, care nu se poate repeta, nu se validează.



12