Farmaciştii, nemulţumiţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Farmaciştii, nemulţumiţi

Sănătate 05 Martie 2010 / 00:00 492 accesări

Farmaciştii nu sunt de acord cu prevederile noului contract-cadru privind întocmirea unor liste cu asiguraţi, dar nici cu modul de prescriere a medicamentelor şi decontarea reţetelor compensate, gratuite din programele naţionale. Vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, Clara Popescu, consideră “aberante prevederile privind întocmirea unor liste cu asiguraţii care optează pentru eliberarea dintr-o farmacie a medicamentelor din programele naţionale de sănătate, precum şi pentru bolile cronice, aprobate prin comisiile de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, dar şi pentru epilepsie, Parkinson, demenţă”. O altă nemulţumire este legată de decontarea reţetelor eliberate în baza programelor naţionale, care se face la 210 de zile - 180 de zile plus 30 de validare a facturilor - în condiţiile în care reglementările actuale prevăd decontarea la 180 de zile pentru medicamente compensate şi gratuite şi la 90 de zile pentru programele naţionale, iar orice întârziere în plata asigurărilor de sănătate poate duce la suspendarea contractului.

Taguri articol


12