Femeia care a încercat să-şi ucidă copilul face turul litoralului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Femeia care a încercat să-şi ucidă copilul face turul litoralului

Social 25 August 2009 / 00:00 920 accesări

Asistenţii sociali din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, însoţiţi de un executor judecătoresc şi de poliţişti, s-au deplasat, ieri, la Năvodari, pentru a lua fetiţa de un an şi opt luni care rămăsese în grija mamei sale, cercetată în stare de libertate după ce a încercat să-şi omoare băieţelul de patru luni. Reamintim că Mihaela Cristea, de 33 de ani din Năvodari, a fost surprinsă de cîţiva trecători (în seara de duminică, 9 august) chiar în momentul în care a dus căruciorul în care se afla copilul pe malul canalului ce traversează Satul de Vacanţă şi i-a dat drumul în apă. Anchetatorii au declarat, la acea dată că, după ce şi-a dat seama că a fost văzută, femeia s-a speriat şi a sărit în canal după micuţ, reuşind să-l aducă la mal. Martorii au sunat imediat la 112, iar la locul incidentului a sosit o ambulanţă. După ce i-au dat bebeluşului primul ajutor, paramedicii l-au transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internat în Secţia de Terapie Intensivă. Mihaela Cristea le-a declarat poliţiştilor de la Secţia 2 că, de fapt, căruciorul a fost împins în apă de fiica sa, în vîrstă de un an şi opt luni, care se afla lîngă ea. Cei care au asistat la scenă sînt, însă, convinşi că femeia a încercat să-şi ucidă copilul. Pe lîngă ancheta demarată de lucrătorii Secţiei 2 Poliţie, cazul a ajuns şi în atenţia angajaţilor DGASPC. „Rezultatele anchetei poliţiei au scos la iveală faptul că gestul mamei a fost intenţionat. Noi am efectuat şi o anchetă socială la domiciliul din Năvodari al Mihaelei Cristea. Condiţiile în care aceasta locuia împreună cu fetiţa de un an şi opt luni erau improprii, motiv pentru care s-a decis instituirea măsurii de protecţie pentru micuţă”, a declarat purtătorul de cuvînt al DGASPC, Roxana Onea. Iniţial, asistenţii sociali au propus ca fetiţa să fie plasată temporar la un asistent maternal, pînă cînd mama acesteia va găsi o locuinţă potrivită şi o va putea creşte într-un mediu adecvat. Pentru că Mihaela Cristea a refuzat soluţia propusă, conducerea DGASPC a cerut sprijinul instanţei, care a eliberat o ordonanţă prezidenţială ce permitea asistenţilor sociali să ia copilul de lîngă mama lui.

Încă doi copii trimişi să cerşească în Satul de Vacanţă

„Ne-am întîlnit cu executorul judecătoresc şi am pornit spre domiciliul din Năvodari. Cînd am ajuns acolo, una dintre vecine ne-a spus că plecaseră. Mai mult, ne-a spus că, în fiecare vară, femeia îşi ia copii după ea şi se plimbă pe litoral. Tot de la vecini, am aflat că s-ar putea să fie prin localitatea Lumina”, a declarat şeful Serviciului Asistenţă Maternală din cadrul DGASPC, Simona Constantinescu. Împreună cu poliţiştii din Lumina, care i-au ajutat să dea de urma femeii, asistenţii sociali, împreună cu executorul judecătoresc, au pornit spre o casă din chirpici din localitate. Nici de această dată nu au avut, însă, noroc. Uşa locuinţei era încuiată, iar, potrivit vecinilor, femeia şi copii plecaseră din localitate. „Acţiunea va înceta doar după ce minorul va fi plasat în asistenţă maternală. Poliţiştii ne vor ţine la curent cu căutările şi ne vor informa dacă apar noutăţi”, a declarat executorul judecătoresc, Vasile Deacu. Pe lîngă fetiţa de un an şi opt luni, asistenţii sociali încearcă să-i găsească şi pe ceilalţi doi copii ai Mihaelei Cristea, doi băieţi de 7, respectiv 8 ani. „Ultima dată, cei doi au fost văzuţi cerşind în Satul de Vacanţă. Imediat ce îi vom găsi, vom lua măsurile care se impun. Mihaela Cristea mai are un copil, de 5 ani, într-un centru de plasament din Constanţa”, a declarat purtătorul de cuvînt al DGASPC, Roxana Onea. În ceea ce-l priveşte pe băieţelul de patru luni, acesta se află în continuare internat la Spitalul Judeţean. După ce va fi externat, el va fi plasat la un asistent maternal.



12