FIS va ancheta prăbuşirea dronei în timpul slalomului de la Madonna Di Campiglio

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Schi alpin

FIS va ancheta prăbuşirea dronei în timpul slalomului de la Madonna Di Campiglio

Sport 23 Decembrie 2015 / 18:00 875 accesări

O dronă cu o cameră video a căzut, marţi, pe pârtia de la Madonna Di Campiglio (Italia), unde se desfăşura o probă de slalom din cadrul Cupei Mondiale, aparatul fiind foarte aproape să-l lovească pe schiorul austriac Marcel Hirscher, aflat în plină evoluţie, informează BBC. În timpul manşei secunde a probei, drona, de dimensiuni apreciabile, a căzut la mică distanţă în spatele cvadruplului campion mondial, pe trasa de coborâre a acestuia. Probabil, dacă Hirscher ar fi fost mai lent cu câteva fracţiuni de secundă, aparatul l-ar fi lovit pe schiorul în vârstă de 26 de ani. „Este oribil. Asta nu poate să se mai întâmple. Putea fi o accidentare serioasă”, a declarat Hirscher, de patru ori câştigător al Cupei Mondiale. Ceva mai liniştit după probă, austriacul a postat o imagine pe contul său de Instagram, în care apare drona căzută în spatele lui, schiorul comentând cu umor: „Trafic aerian aglomerat în Italia”.

În ciuda acestui incident, Hirscher a terminat pe locul 2 proba de slalom de la Madonna Di Campiglio, la o secundă şi 25 de sutimi după norvegianul Henrik Kristoffersen.

„Federaţia Internaţională de Schi a anunţat că a deschis o investigaţie cu privire la incidentul în care Marcel Hirscher a fost foarte aproape să fie lovit de o dronă, care s-a prăbuşit pe pârtia de la Madonna Di Campiglio, în timpul etapei de slalom din cadrul Cupei Mondiale“, informează lequipe.fr. „FIS şi compania care a transmis evenimentul vor lucra cu toate părţile pentru a înţelege ce s-a întâmplat şi pentru a se asigura că un astfel de accident nu se va repeta”, a anunţat federaţia, într-un comunicat.

Spre deosebire de Elveţia şi Austria, care de asemenea găzduiesc etape de Cupa Mondială, în Italia este permisă folosirea dronelor pentru filmări aeriene. Infront Sports and Media, partenerul FIS pentru filmările probelor, i-a cerut iertare lui Hirscher şi federaţiei pentru acest „incident nefericit”, precizând că efectuează „analize tehnice detaliate” pentru stabilirea cauzelor prăbuşirii dronei.

Citește și

Henrik Kristoffersen, invincibil la slalom special



12