Gardian condamnat după ce a înjunghiat un deţinut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Penitenciarul Poarta Albă

Gardian condamnat după ce a înjunghiat un deţinut

Justiție 28 Ianuarie 2014 / 00:00 2086 accesări

A înjunghiat un deţinut pe care ar fi trebuit să-l păzească de violenţa colegilor de celulă, iar acum va suporta consecinţele gestului său. Agentul Mihai Cristian Constantinescu, de 45 de ani, angajat al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Poarta Albă, a fost condamnat, ieri, de Tribunalul Constanţa la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru tentativă de omor şi rele tratamente aplicate deţinutului. Sentinţa nu este definitivă. Conform anchetatorilor, agresiunea a avut loc pe 13 aprilie 2013, în jurul orei 16.00, în cuşca de recreere, o incintă din plasă de zece metri pătraţi, în care se afla deţinutul Dumitru Artene, de 22 de ani, din Constanţa. Procurorii spun că Mihai Cristian Constantinescu a fost înjurat şi ameninţat de puşcăriaş, care a încercat chiar să-l lovească pe gardian cu o cărămidă. Nervos, Constantinescu a ripostat şi a intrat peste Artene, deşi nu avea voie, l-a lovit cu un baston de cauciuc peste picioare, apoi l-a înjunghiat cu un briceag cu buton. Incidentul a fost văzut de alţi deţinuţi, care au dat alarma.

PENSIONAT PE CAZ DE BOALĂ La scurt timp, gardianul a fost reţinut, iar Artene a fost transportat la spitalul penitenciarului, unde a primit îngrijirile necesare. Audiat de procurori, Constantinescu a declarat că nu a avut intenţia de a-l omorî pe deţinut, ci doar a vrut să-l sperie ca să nu-l mai înjure. El a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, însă a petrecut numai şase zile după gratii, deoarece Curtea de Apel Constanţa l-a pus în libertate. A doua zi de la ieşirea din închisoare, Constantinescu a intrat în concediu medical. „În urmă cu aproximativ trei-patru luni, gardianul s-a pensionat pe caz de boală. El nu a mai lucrat nicio zi de la data incidentului”, a declarat cms. şef Gelu Dincă, directorul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Poarta Albă. Prezent în faţa instanţei, Mihai Cristian Constantinescu a recunoscut acuzaţia adusă.



12