Gorghiu cerșește voturi pentru moțiune

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Gorghiu cerșește voturi pentru moțiune

Politică 26 Septembrie 2015 / 23:09 617 accesări

Co-președintele PNL Alina Gorghiu pare să fi ajuns în pragul disperării politice. Văzându-se în fața unui nou eșec iminent, Gorghiu face orice pentru a atrage noi susținători pentru noua sa moțiune de cenzură. Mai nou, co-președintele PNL a început să apeleze la liderii PSD și UNPR pentru a le obține sprijinul. În primă fază, ea i-a luat la urecheat pe președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, și pe liderul UNPR, Gabriel Oprea. Gorghiu le-a cerut celor doi explicații referitoare la declarațiile premierului Victor Ponta legate de anumite presiuni puse de președintele Klaus Iohannis pentru trimiterea în judecată a primului-ministru. Ce vină au Dragnea și Oprea pentru spusele lui Ponta? Niciuna. Singura lor „vină” este aceea că nu s-au delimitat, încă, de Ponta și nu au declarat că susțin moțiunea de cenzură penelistă. „Cei care îl sprijină politic pe Victor Ponta au suficient timp, până la votul asupra moțiunii de cenzură a PNL, să se gândească dacă vor să dea socoteală pentru fiecare ieșire politică a premierului”, a spus Gorghiu, insinuând că tânjește după voturile liderilor din coaliție.



12