Guvernul vinde terenurile caselor naţionalizate actualilor proprietari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Guvernul vinde terenurile caselor naţionalizate actualilor proprietari

Social 28 August 2009 / 00:00 976 accesări

Guvernul a pregătit un proiect de lege care stabileşte că proprietarii de case naţionalizate care au redobîndit sau achiziţionat locuinţa prin Legea 112/1995 cumpără şi terenul aferent, deţinut de primării, operaţiuni din care estimează că va obţine 4 miliarde lei, din care 3 miliarde lei în 2010. „Chiriaşii care au dobîndit sau dobîndesc proprietatea apartamentelor cumpără de la unităţile administrativ teritoriale terenurile din proprietatea privată a acestora, aferente apartamentelor respective. În cazul în care unitatea locativă este compusă din mai multe apartamente, face obiectul vînzării şi cota parte de teren aferentă spaţiilor cu destinaţie comună”, se arată în proiect. În document se stabileşte totodată că “se supun obligaţiei chiriaşilor, moştenitorii acestora şi cumpărătorii subsecvenţi”. Preţul de vînzare al terenului va fi stabilit la valoarea de piaţă, pe baza unui raport de evaluare întocmit de evaluatori autorizaţi şi aprobat de consiliul local, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Nu vor fi vîndute terenurile aflate în procedură de revendicare administrativă sau judiciară. “În actuala situaţie de criză, vînzarea acestor terenuri reprezintă o sursă de venit care ar echilibra balanţa bugetară a unităţilor administrativ teritoriale. Procedura a fost discutată la nivel politic şi s-a decis să fie introdusă în programul anticriză, pentru creşterea veniturilor bugetare”, au declarat surse ministeriale. În document se arată de altfel că, prin vînzarea terenurilor, se urmăreşte rezolvarea unei probleme sociale, precum şi creşterea veniturilor bugetare. Guvernul estimează că din această tranzacţie va obţine la bugetul local, în 2009 şi 2010, un plus de patru miliarde lei (aproximativ un miliard de euro), din care trei miliarde de lei anul viitor. Sumele obţinute din vînzarea terenurilor vor reprezenta venit la bugetul unităţii administrativ teritoriale care a încheiat contractul de vînzare-cumpărare. Legea 112/1995 a permis foştilor proprietari să primească în natură, prin retrocedare, imobilele trecute în proprietatea statului după 6 martie 1945. Imobilele nerestituite în natură au fost cumpărate de chiriaşii titluari de contract. Terenurile aferente au rămas însă în proprietatea privată a primăriilor, locatarii avînd doar drept de folosinţă asupra acestora. Premierul Emil Boc a anunţat, miercuri seara, după şedinţa de guvern, că terenurile aferente imobilelor naţionalizate, case retrocedate ulterior foştilor proprietari, vor fi vândute acestora de către autorităţile locale, în baza unui proiect de lege care va fi promovat prin asumarea răspunderii Executivului.



12