HCM, pentru a şasea oară campioană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) LN, etapa a 24-a: STEAUA BUCUREŞTI - HCM CONSTANŢA 32-38

HCM, pentru a şasea oară campioană

Sport 09 Mai 2011 / 00:00 783 accesări

Handbal Club Municipal Constanţa a devenit, sâmbătă, campioana României la handbal masculin pentru a şasea oară în ultimii opt ani (2004, 2006, 2007, 2009, 2010 şi 2011). O performanţă extraordinară pentru formaţia constănţeană care îşi continuă dominaţia în Liga Naţională masculină de handbal. În meciul cu Steaua, de la Bucureşti, din etapa a 24-a, HCM avea nevoie de un singur punct pentru a fi sigură de titlu, dar, conform aşteptărilor, şi-a respectat blazonul şi a câştigat cu 38-32 (18-18). După o primă repriză mai slabă, în care s-a dat mai mult credit jucătorilor care au evoluat mai puţin în acest sezon, dar în care gândul jucătorilor a fost fără doar şi poate şi la Zoran Kurtes, pauza a consemnat un surprinzător rezultat de egalitate, 18-18. Repriza secundă nu putea aparţine decât campioanei României, care a forţat suficient cât să încheie meciul fără emoţii, scor 38-32. „O zi extraordinară pentru mine şi nu pot decât să le mulţumesc tuturor: jucătorilor, conducătorilor pentru că pot susţine o astfel de echipă, suporterilor. HCM a devenit o echipă îndrăgită în toată ţara“, a declarat antrenorul principal Ion Crăciun, acesta fiind la primul titlu naţional din carieră. „Îi dedicăm acest titlu lui Zoran şi le mulţumim fanilor că au fost mereu alături de noi şi că nu l-au uitat pe Zoran. Felicitări băieţilor pentru acest titlu şi mulţumim întregii conduceri administrative că a putut păstra o astfel de echipă la un nivel înalt“, a afirmat şi antrenorul secund Eden Hairi. „Acest titlu îl dedicăm lui Zoran Kurtes şi echipa a jucat şi pentru Zoran. Încă de dimineaţă eram cu gândul la Zoran. Mai avem de jucat Cupa. Îşi dorea foarte mult să o câştige şi vom face totul pentru a face eventul“, este dorinţa căpitanului Laurenţiu Toma. În partida cu Steaua, pentru HCM au evoluat următorii jucători: Riganas 7g, Onyejekwe 6g, Sadoveac 5g, Toma 4g, A. Stamate şi Sabou - câte 3g, Irimescu, Novanc, Angelovski şi Schuch - câte 2g, Stavrositu şi Enescu - câte 1g, Buricea, Criciotoiu, Stănescu şi Şelaru.

Rezultate: Steaua Bucureşti - HCM Constanţa 32-38, Bucovina Suceava - Minaur Baia Mare 47-27, U. Cluj - CSM Satu Mare 37-28, HC Odorhei - Poli Timişoara 30-30, Dinamo Braşov - Ştiinţa Bacău 28-36, Pandurii Tg. Jiu - UCM HC Caraş Severin 26-27, CSM Oradea - CSM Bucureşti 31-34. Clasament: 1. HCM Constanţa 43p, 2. HC Odorhei 36p, 3. Suceava 34p, 4. UCM HC Caraş Severin 33p, 5. Cluj 31p, 6. Bacău 30p, 7. Tg. Jiu 29p, 8. Satu Mare 26p, 9. CSM Bucureşti 17p, 10. Dinamo Braşov 16p, 11. Steaua 14p, 12. Timişoara 13p, 13. Baia Mare 9p, 14. CSM Oradea 3p.

Sâmbătă, la finalul partidei cu CSM Oradea, din etapa a 25-a, programată în Sala Sporturilor din Constanţa, jucătorii şi antrenorii HCM-ului vor primi medaliile şi tricourile de campioni din partea Federaţiei Române Handbal.



12