Hoţ de motorină electrocutat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hoţ de motorină electrocutat

Eveniment 30 Septembrie 2009 / 00:00 786 accesări

Poliţiştii Postului Transporturi Feroviare Palas au fost anunţaţi, luni noapte, la puţin timp după miezul nopţii, că un posibil hoţ de fier vechi s-a electrocutat în triajul Palas. Oamenii legii au ajuns la locul indicat, unde i-au găsit pe membrii unui echipaj SMURD acordînd îngrijiri medicale unei persoane ce se afla întinsă pe pămînt, iar din hainele acesteia ieşea fum. În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că Samir Raşid, de 31 ani, din Constanţa, a venit în triaj cu intenţia de a fura fier vechi, dar pentru că nu a găsit niciun tren încărcat cu materiale feroase s-a gîndit să nu plece cu mîna goală şi să fure motorină. Bărbatul s-a urcat pe un vagon cisternă garat pe linia 3A, însă nu a apucat să facă nicio mişcare, întrucît a intrat în zona de acţiune a reţelei de contact de 27.000 volţi, moment în care a fost electrocutat şi aruncat de pe vagon la o distanţă de zece metri. Victima a fost văzută de un ceferist, care a sunat la 112. Medicii l-au transportat pe Samir Raşid la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, unde a rămas internat în Secţia Terapie Intesivă. „Pacientul a suferit arsuri de gradul II, III şi IV pe 80% din suprafaţa corpului, starea lui fiind foarte gravă întrucît i-au fost afectate şi căile respiratorii, acesta avînd şanse minime de supravieţuire!”, a declarat purtătorul de cuvînt al SCJU Constanţa, medic Florian Stoian. Poliţiştii de la Transporturi continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc incidentul.



12