Inculpatul în cazul triplului asasinat a ajuns în spatele gratiilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Renegat de familie

Inculpatul în cazul triplului asasinat a ajuns în spatele gratiilor

Eveniment 26 Iulie 2014 / 00:00 1729 accesări

Mama tânărului de 21 de ani, acuzat că a comis triplul asasinat petrecut pe Șoseaua din Vii, este devastată. Femeia a pierdut-o pe cea care i-a dat viață, își va duce la groapă sora și nepotul și își vede acum copilul în spatele gratiilor, pentru crimele care au șocat un oraș întreg. Vineri după-amiază, în timp ce Ștefan Alexandru Stoica se afla în boxa Poliției, așteptând să fie dus în fața judecătorilor, familia se pregătea de înmormântare. Mama tânărului a declarat că își reneagă copilul și că acesta trebuie să plătească pentru faptele sale. Rudele lui Stoica au povestit că tânărul ar fi urmat să meargă la un psihiatru după ce a ieșit din pușcărie, dar nu a mai apucat. Trupul neînsuflețit al bunicii principalului suspect, Gherghina Pârvuleț, de 81 de ani, a fost depus la Biserica „Sfântul Ilie“, care se află la câțiva metri de casa groazei, încă sigilată de anchetatori. Celelalte două victime, Paraschiva Martoiu, de 57 de ani, și Marius Cristian Martoiu, de 19 ani, vor fi înmormântate la Lazu.

ARESTAT Vineri, în jurul orei 18.00, Ștefan Alexandru Stoica a fost prezentat magistraților Tribunalului Constanța, care au emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. El a negat și în fața instanței că a săvârșit tripla crimă și a dat declarații contradictorii. Este, însă, contrazis, de probele anchetatorilor, care îl plasează la locul și momentul crimei. Mai mult, oamenii legii au găsit asupra lui un cercel din aur smuls din urechea mătușii sale. În plus, cheile Daciei lui Marius Cristian Martoiu, furată după comiterea triplei crime, au fost descoperite în casa lui Sorin Gușă, acolo unde Ștefan Alexandru Stoica s-a refugiat, în noaptea de miercuri spre joi, în timp ce aproape 500 de polițiști și jandarmi îl căutau.

FILMUL MĂCELULUI Ancheta polițiștilor a conturat filmul triplului asasinat. Oamenii legii au stabilit că Stoica ar fi ucis-o mai întâi pe bunica sa. Acesta i-ar fi cerut octogenarei bani, a fost refuzat și a început să facă scandal. Cearta celor doi a degenerat. Într-un acces de furie, Stoica ar fi pus mâna pe un cuțit și ar fi înjunghiat-o pe bătrână. Două lovituri în inimă i-au fost fatale... Mătușa și vărul inculpatului s-au aflat la locul și momentul nepotrivit... Aceștia au venit în vizită, ca în fiecare zi. Când au intrat în imobil, au avut parte de o priveliște terifiantă. Gherghina Pârvuleț zăcea pe podea, într-o baltă de sânge. Au încremenit amândoi. Profitând de momentul de uluială al celor doi, Stoica i-ar fi atacat instantaneu, până ca aceștia să aibă timp să reacționeze. Paraschiva Martoiu a încercat să fugă din casa groazei, așa că Stoica ar fi apucat un ciocan și ar fi izbit-o de opt ori în cap. După ce s-a asigurat că toți sunt morți, a răscolit toate sertarele din sufragerie. I-a smuls mătușii cerceii, cu tot cu lobii urechii, iar vărului i-a furat lanțul de la gât. A scotocit buzunarele victimelor și le-a furat toți banii din portofele.

12 ORE DE CĂUTĂRI Ulterior, Stoica și-a schimbat hainele și a fugit. S-a urcat la volanul mașinii vărului său, o Dacie de culoare verde, și a demarat în trombă, însă, după ce a parcurs aproximativ 500 de metri, a acroșat un autoturism parcat. S-a gândit că avariile produse ar putea atrage atenția nedorită a polițiștilor, așa că a abandonat Dacia în zona intersecției străzii Caraiman cu bulevardul Aurel Vlaicu, pe o alee aflată în vecinătatea unui imobil. Alarma s-a declanșat în jurul orei 18.00, după ce un nepot de-al celor două femei ucise a sunat la 112 și a anunțat că pe Șoseaua din Vii, în casa cu numărul 14, se află trei cadavre. După ce au stabilit că Stoica ar putea fi autorul terifiantelor fapte, oamenii legii s-au mobilizat pentru găsirea lui. Individul a fost prins joi dimineață, în comuna Cumpăna. Raportul toxicologic a arătat că acesta nu consumase stupefiante.



12