Informaţii fără număr pentru preşedinte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De la SRI

Informaţii fără număr pentru preşedinte

Politică 29 Septembrie 2011 / 00:00 415 accesări

SRI, „OCHII ŞI URECHILE ROMÂNIEI“ Dacă până acum ceva vreme Puterea îşi făcea matrapazlâcurile mai pe ascuns, mai pe după deget, acum, atât reprezentanţii Puterii, cât şi acoliţii sau cei care ascultă cuminţi ordinele venite de sus sfidează limitele bunului simţ şi fac şi spun totul pe faţă. Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a apreciat că instituţia pe care o conduce reprezintă „ochii şi urechile României“, declarând că preşedintele ţării beneficiază de informaţii deosebite faţă de preşedintele Senatului şi premier. „În anumite contexte, sigur că da. E vorba de conducerea executivă, până la urmă, a politicii de securitate a statului“, a declarat Maior. Despre fluxul de informaţii pe care SRI îl asigură, legal, şefilor României, George Maior a declarat că „este un flux de informaţii din diverse domenii, zilnic, care merge în funcţie de nivel, de competenţele beneficiarului pe segmentul acestuia. Bineînţeles, beneficiarul principal este preşedintele“. Întrucât instituţia reprezintă „ochii şi urechile României“, spune Maior, SRI-ul are în vedere orice activitate pe internet, incluzând monitorizarea reţelelor sociale, în vederea organizării unor posibile mişcări anarhiste. Cu alte cuvinte, dacă cineva ar mai avea o vagă speranţă că ar mai putea exista persoane care nu sunt monitorizate atent, poate sta liniştit. Toţi suntem atent supravegheaţi, cu sau fără motiv.

Taguri articol


12