Ionuţ Gheorghe va încerca să obţină calificarea la Jocurile Olimpice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Săptămîna viitoare

Ionuţ Gheorghe va încerca să obţină calificarea la Jocurile Olimpice

Sport 22 Februarie 2008 / 00:00 528 accesări

După ce s-a impus fără probleme în prima competiţie oficială a anului 2008, Cupa României de la Constanţa, boxerul Ionuţ Gheorghe a plecat la Bucureşti, pentru un stagiu de pregătire de două săptămîni. Medaliatul olimpic de la Atena s-a antrenat în sala de la Complexul Sportiv „Naţional” şi a susţinut mai multe meciuri de pregătire, aşa numitele sparring-uri, cu boxeri din Capitală, amatori sau profesionişti. „Miercuri a avut ultimul sparring, cu mai mulţi adversari, care s-au schimbat între ei. Ionuţ se simte foarte bine din toate punctele de vedere, fizic şi psihic. Pregătirea a decurs foarte bine pînă acum, stă bine şi cu categoria şi este gata pentru turneul de calificare. Eu cred că este într-o formă bună şi va prinde finala turneului pentru a se califica la Jocurile Olimpice”, a declarat Ilie Dascălu, antrenorul lui Ionuţ de la CS Farul Constanţa. „Sînt convins că voi reuşi calificarea încă de la acest turneu. Dintre cei care s-au înscris, pe trei sferturi i-am întîlnit anii trecuţi şi i-am învins, aşa că sînt optimist. Sper să-mi fac singur un cadou de ziua mea, pentru că pe 29 februarie voi fi acolo, în Italia”, spune Ionuţ Gheorghe, care este născut pe... 29 februarie 1984. Constănţeanul crede că „anii bisecţi îmi poartă noroc: în 2000 am ieşit campion european de cadeţi la Atena, iar în 2004 am luat bronzul olimpic, tot la Atena. Sper ca şi în 2008 să urc pe podium, la Beijing!”

Turneul de la Pescara, primul care oferă boxerilor dreptul de participare la Jocurile Olimpice, va începe luni. La categoria 64 kg sînt înscrişi 24 de pugilişti, astfel că tragerea la sorţi este importantă: cine va pica pe partea scurtă a tabloului va susţine doar trei meciuri pentru a prinde un loc în finală! La 64 kg sînt două locuri libere pentru Beijing, astfel că obţin calificarea doar finaliştii, în timp ce la alte categorii se va organiza şi meciul pentru locul 3, care va stabili încă un sportiv calificat.



12