Jocurile Sportive ale Mangaliei, ediția 2014

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din 25 august, pe plaja Laguna din Mangalia

Jocurile Sportive ale Mangaliei, ediția 2014

Sport 20 August 2014 / 00:00 649 accesări

Luptele pe plajă, sport care în ultimii doi ani ne-a adus atâtea satisfacții, există în România de numai 13 ani, primul concurs pe nisip fiind organizat la Mangalia. Reamintim că luptătorul constănţean Vlad Caraş, sportiv care a învăţat luptele la LPS „Nicolae Rotaru”, dar este legitimat acum la CSM Reşiţa, are în palmares trei titluri mondiale, unul în 2013 și două în 2014. Anul acesta, la Katerini (Grecia), a obținut aurul mondial și Tomi Hinoveanu (Dinamo Bucureşti). „Din 2002 organizăm pe plaja Laguna Jocurile Sportive ale Mangaliei, iar tot de atunci ţinem şi concurs de lupte pe plajă. Practic, atunci a apărut în România acest sport. Anul acesta, ultima săptămână din luna august și prima din septembrie sunt dedicate acestei competiţii, care include şi alte sporturi pe nisip decât luptele, cum ar fi fotbal, rugby, volei, haltere, poate şi handbal, posibil şi triatlon. Vor fi, de asemenea, competiţii de şah, la terasa Luca, din imediata apropiere a arenei sportive, dar şi de înot. Anul trecut au participat circa 1.800 de sportivi la toate ramurile. Noi invităm reprezentanţi de la toate sporturile care se pot desfăşura pe nisip, aşteptăm sportivi din toată ţara, iar înscrierile au început cu două săptămâni înaintea startului”, a declarat Lucian Luca, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Lupte şi preşedinte al Asociaţiei Sportive Municipale (ASM) Callatis Mangalia. 25 august va fi prima zi a competiției, iar la dispoziția concurenților vor sta circa 4.000 de metri pătraţi de plajă!



12