Jumătate din alegătorii americani vor un Congres republican

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Jumătate din alegătorii americani vor un Congres republican

Externe 02 Noiembrie 2010 / 00:00 389 accesări

Jumătate dintre alegătorii înscrişi din SUA ar dori ca republicanii să obţină controlul în Congres, în urma alegerilor legislative de astăzi. Potrivit unui sondaj realizat de postul de televiziune NBC News şi de cotidianul ”Wall Street Journal”, 49% dintre alegători ar prefera ca republicanii să controleze Congresul, iar 43% i-ar prefera pe democraţi. Din total, 40% apreciază că ar fi bine ca republicanii să controleze atât Camera Reprezentanţilor, cât şi Senatul, în timp ce 34% cred contrariul. Conform sondajului, 84% dintre alegătorii înscrişi s-au declarat nemulţumiţi de starea economiei americane şi 60% consideră că ţara este condusă în direcţia greşită. Din totalul respondenţilor, 63%, inclusiv 47% de orientare democrată, au afirmat că vor o schimbare importantă sau o anumită schimbare în modul în care preşedintele Barack Obama conduce ţara. Sondajul a fost realizat în întreaga ţară, pe un eşantion de 1.000 de alegători înscrişi, în perioada 28-30 octombrie. Marja de eroare este de plus minus 3,1%.

Barack Obama şi-a încheiat ultimul turneu înaintea alegerilor legislative de astăzi, criticând, duminică, în statul-cheie Ohio, ”suficienţa liderilor republicani”, care au refuzat, timp de doi ani, orice cooperare cu el. Obama a criticat din nou intransigenţa opoziţiei, în pofida gravităţii crizei, care a dus la suprimarea a aproximativ opt milioane de locuri de muncă începând din 2008. Cu trei zile înainte de legislativele care ar urma să se traducă, potrivit tuturor sondajelor, prin importante câştiguri în Congres pentru republicani, Obama a criticat ”suficienţa” acestora, vizându-l în principal pe liderul minorităţii din Camera Reprezentanţilor şi membru al acestei Camere pentru statul Ohio, John Boehner. Acesta ar urma să devină preşedintele Camerei şi, deci, a treia persoană în stat, dacă republicanii obţin, aşa cum este prevăzut, majoritatea în această adunare. Obama a încheiat la Cleveland o campanie în care el, ca şi vicepreşedintele Joe Biden şi chiar soţia preşedintelui, Michelle Obama, s-au deplasat în întreaga ţară pentru promova şansele aliaţilor democraţi la scrutinul de astăzi. Alegătorii din Ohio, un stat de importanţă crucială în cadrul oricărui scrutin naţional, votează pentru a-şi alege guvernatorul, în condiţiile în care această funcţie este deţinută în prezent de un democrat.

În pofida prezenţei sale alături de Biden, Obama nu a reuşit să umple sala de aproximativ 14.000 de locuri unde avea loc reuniunea de duminică, de la Cleveland. Sâmbătă, el a mers în trei state (Pennsylvania, Connecticut şi Illinois) care îşi aleg senatorii, rezultatele la alegerile de astăzi fiind incerte. Spre deosebire de Camera Reprezentanţilor, se pare că Senatul, din care doar o treime va fi înnoită astăzi, va rămâne în mâinile democraţilor, potrivit ultimelor sondaje. Duminică dimineaţă, în fieful său din Chicago (Illinois), unde fostul său mandat de senator este pus în joc şi unde o victorie a republicanilor ar avea un ecou simbolic, Obama s-a arătat optimist, recunoscând în acelaşi timp că numeroase curse electorale vor fi strânse.



12