Keira Knightley, în rolul prinţesei Diana

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Keira Knightley, în rolul prinţesei Diana

Monden 19 Octombrie 2010 / 00:00 416 accesări

Actriţa britanică Keira Knightley ar putea interpreta rolul principal în ”The Life of Diana, Princess of Wales”, un film inspirat din viaţa regretatei prinţese Diana. Producătorii de la compania Pathe au început deja să lucreze la acest proiect cinematografic şi intenţionează să o distribuie pe Keira Knightley, în vârstă de 25 de ani, în rolul prinţesei Diana, iar pe Helen Mirren, în vârstă de 65 de ani, în rolul mamei acesteia, Frances Shand Kydd. Potrivit presei britanice, filmul va fi lansat pe marile ecrane în 2011, anul în care prinţesa Diana ar fi împlinit 50 de ani şi în care s-ar fi împlinit 30 de ani de la căsătoria ei cu prinţul Charles. Deşi Keira Knightley pare a fi marea favorită în cursa pentru obţinerea acestui rol, numele actriţei Scarlett Johansson este şi el vehiculat. Filmul va prezenta aspecte din tinereţea prinţesei Diana, din timpul căsătoriei ei cu prinţul Charles, despărţirea lor şi circumstanţele morţii acesteia, la Paris, în 1997.

Keira Knightley este una dintre cele mai cunoscute tinere actriţe britanice. Primul rol notabil i-a fost oferit de regizorul George Lucas, care a distribuit-o în ”Star Wars Episodul I - Ameninţarea fantomei”, unde a împărţit partitura senatorului Amidala cu Natalie Portman. În toamna lui 2002, actriţa a obţinut un rol în ”Piraţii din Caraibe: Blestemul Perlei Negre”. Filmul a avut un mare succes de casă şi a stat la baza unei trilogii. În 2006, Keira a primit o nominalizare la Oscar, pentru rolul din ”Mândrie şi prejudecată”. Tot în 2006, actriţa a fost votată cea mai sexy femeie din lume şi a semnat un contract cu Chanel. În 2007, Keira Knightley a jucat împreună cu James McAvoy în filmul ”Remuşcare”, pelicula primind şase nominalizări la premiile Oscar.



12