Labradori antidrog pentru Poliţia de Frontieră Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Labradori antidrog pentru Poliţia de Frontieră Constanţa

Justiție 08 Mai 2007 / 00:00 5508 accesări

Poliţiştii de frontieră constănţeni sînt ajutaţi, de aprox. un an, în controalele efectuate pentru depistarea drogurilor în punctele de trecere a frontierei, de şapte cîini, rasa labrador, specializaţi în acest gen de acţiuni. Ag. şef Nicolae Nica, specialist coordonator în pregătirea cîinilor de serviciu, din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Constanţa spune că iniţial a fost vorba doar de doi labradori, ambii femele, care au intrat în Serviciul Antidrog în portul Constanţa. „Cica şi Cora au fost primii labradori pe care i-am avut la inspectorat. Cele două femele sînt donaţii de la unii colegi, poliţişti de frontieră, şi actualmente însoţesc echipajele de control pe navele care intră în portul Constanţa” a declarat ag. şef Nicolae Nica. Proiectul introducerii în Serviciul Antidrog a labradorilor îi aparţine lui Nicolae Nica. Pînă acum un an, controalele antidrog erau efectuate cu ajutorul unor cîini din rasa ciobănesc german, foarte buni, în opinia coordonatorului de pregătire. „Am preferat însă labradorul, întrucît acest cîine are înnăscut reflexul de aport şi căutare. Mai mult, acest cîine are 230 de milioane de celule olfactive, comparativ cu cele aprox. 200 milioane ale ciobănescului german. Acest lucru este determinant în efectuarea cu succes a verificărilor antidrog”, a adăugat ag. şef Nicolae Nica. În urmă cu jumătate de an, bucuria poliţiştilor de frontieră a fost pe măsură atunci cînd căţeaua Cica a adus pe lume cinci pui. Imediat după ce au fost înţărcaţi, căţeii au intrat în programul de pregătire antidrog. După parcurgerea stadiilor preliminare ale pregătirii, trei pui s-au alăturat celor două femele din portul Constanţa. Al patrulea este în grija unui poliţist de la punctul de trecere a frontierei de la Ostrov, iar al cincilea pui, căţeaua Sara, se află acum în stadiul de pregătire avansată în baza IJPF Constanţa. Ag. şef Nicolae Nica este mai mult decît impresionat de progresele Sarei şi spune că la anul, pe vremea asta, ea va fi cel mai bun cîine antidrog al Poliţiei de Frontieră. „Are un simţ cu totul deosebit pentru căutare. Nici nu apuc să-i dau comanda, că a şi început să caute în zona indicată. După ce va parcurge etapele pregătitoare, o voi trimite pentru cîteva luni în centrul de la Sibiu, unde va urma un program de specializare avansată pentru depistarea narcoticelor”, a adăugat Nicolae Nica.

Dresajul nu implică drogarea cîinelui

Programul de pregătire antidrog al unui cîine poliţist urmează cu rigurozitate mai multe etape care coincid cu primele 10 luni de viaţă ale căţelului. Instructorul spune că imediat după înţărcare, căţelul intră într-un program de socializare care are ca scop obişnuirea patrupedului cu mediul în care va lucra pe viitor. Astfel, în primele luni de viaţă, imediat după vaccinare, căţelul va fi obişnuit cu zgomotele produse de autovehicule, nave, în general cu zgomote puternice specifice mediului în care vor fi efectuate controalele antidrog. „Urmează etapa de predresaj, în care se urmăreşte întărirea instinctului de vînătoare şi obişnuirea căţelului cu aportul în toate mediile. Căţeluşa Sara a ajuns deja la etapa în care aportează obiecte aflate în submersie. După etapa de predresaj, se trece la dresajul antidrog propriu-zis, unde un accent deosebit se pune pe concentrarea căţelului pe ţintele date”, a explicat ag. şef Nicolae Nica. Dresajul şi specializarea antidrog se face după ce căţelul a împlinit vîrsta de 10 luni. Poliţiştii spun că este greşită ideea că unui cîine care este pregătit în detectarea stupefiantelor i se administrează în hrană droguri pentru a se obişnui cu ele. „ Cîinele este obişnuit cu mirosul drogului respectiv, iar dresajul merge pe principiul -găseşti locul unde este ascuns drogul, capeţi mingiuţa de joacă. Este etapa de pregătire în care se urmăreşte ca viitorul cîine poliţist să memoreze mirosul diferitelor tipuri de droguri sau explozibili, să le găsească şi să le semnalizeze poliţistului de frontieră”, a precizat Nicoloae Nica. Cei şapte labradori, ca de altfel majoritatea cîinilor de serviciu ai Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa au norocul să „locuiască” acasă la poliţistul de frontieră cu care face echipă. „Cîinii de serviciu i-am repartizat numai colegilor care au dorit să-i ia acasă şi să aibă grijă de ei”, a adăugat coordonatorul de pregătire.

Un alt proiect al ag. şef Nicolae Nica este acela ca în viitorul apropiat să introducă în serviciul IJPF Constanţa cîini rasa ciobănesc belgian Malinois. În acest sens, poliţiştul a cumpărat-o, în urmă cu mai bine de un an pe Iona, o femelă de ciobănesc belgian, pe care o va dona inspectoratului, după ce va parcurge toate etapele de pregătire. „ Ciobănescul belgian Malinois este un cîine universal, care se pretează la orice tip de acţiune. Toate poliţiile occidentale lucrează cu astfel de cîini şi sper ca, în maximum jumătate de an, Iona să fie primul ciobănesc belgian al IJPF Constanţa. Este un cîine excelent pentru intervenţii şi căutare întrucît are o viteză de deplasare cu totul deosebită” a încheiat ag. şef Nicolae Nica. Ciobănescul belgian Malinois este preferat întrucît, în acţiunile de căutare, are capacitatea de a acţiona independent, fără a fi însoţit de poliţistul de frontieră. După ce „ia urma”, cîinele poate căuta singur pe distanţe mari, timp de mai multe zile, după care revine singur la bază. Ulterior, ciobănescul belgian îi conduce pe poliţişti exact la locul unde a descoperit ţinta.

Taguri articol


12