Legea pensiilor, motiv de gîlceavă în Senat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Legea pensiilor, motiv de gîlceavă în Senat

Politică 29 Aprilie 2010 / 00:00 490 accesări

Senatorii au reluat, în cadrul plenului de ieri, dezbaterile pe marginea Legii unitare a pensiilor, în prezenţa ministrului Muncii, Mihai Şeitan, după ce şedinţa a început cu peste o jumătate de oră întârziere faţă de programul iniţial şi după o sesiune de declaraţii politice rămasă restantă de luni. La şedinţa de ieri, principalul amendament care a stârnit dispute s-a referit la propunerea PSD de eliminare a cadrelor militare în activitate şi poliţiştii din noua Lege, care n-ar mai trebui să aibă obligaţia de a contribui la fondul din sistemul de asigurări sociale. Supus la vot, propunerea a fost respinsă cu 33 de voturi pentru, 46 împotrivă şi o abţinere. Senatorul PSD Ilie Sârbu a citit în plen o listă cu senatorii care au votat împotriva amendamentului privind excluderea militarilor din sistemul unitar de pensii, el stârnind nemulţumirea senatorului Gabriel Berca (PDL), care figura la independenţi. Berca a protestat, iar Sârbu i-a spus că “pe traseişti şi pe trădători” îi deranjează când se spune adevărul. Un alt amendament similar, pe aceeaşi temă, a fost, de asemenea, respins cu 30 de voturi pentru, 47 împotrivă şi 2 abţineri. Dezbaterile nu au mai putut continua din cauza nemulţumirii opoziţiei, discuţiile urmând a fi reluate săptămâna viitoare. În timp ce senatorii se certau pe marginea amendamentelor la această lege, zeci de pensionari au protestat în faţa Senatului. Pensionarii au adresat un apel către parlamentari - “Apel pentru punctul de pensie”, în care au solicitat ca valoarea punctului de pensie să fie de cel puţin 45% din salariul mediu brut pe economie. Protestatarii purtau pancarte pe care scria “Să nu ne întoarceţi spatele” şi “Nu încălcaţi dreptul la viaţă”.



12