Leul îşi menţine cursul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Leul îşi menţine cursul

Economie 25 Martie 2008 / 00:00 592 accesări

Cursul de referinţă afişat, ieri, de BNR, s-a menţinut în jurul nivelului de vineri, situîndu-se la 3,7220 lei/euro, pe o piaţă lipsită de lichiditate şi dominată de clienţii locali. În deschiderea şedinţei, cursul de schimb s-a situat la 3,7230-3,7250 lei/euro, nivel apropiat de cel consemnat la sfîrşitul săptămînii trecute, de 3,7210-3,7250 lei/euro. Rata de schimb a atins, în timpul zilei, un maxim de 3,72320 lei/euro. O aprecierea timidă a leului s-a consemnat la închiderea şedinţei de tranzacţionare interbancară, fiind de doar 0,07 bani, la 3,71 lei/euro. Leul va continua să se aprecieze azi, deoarece băncile vor vinde valută pentru efectuarea plăţilor către buget. Banca centrală a organizat, ieri, o licitaţie pentru depozite cu scadenţa pe 7 aprilie, dar băncile nu s-au arătat interesate deoarece dobînda oferită de BNR, de 9% pe an, este sub nivelul dobînzilor din piaţă. Dobînzile la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) au fost, ieri, de 9,58% pe an, faţă de 9,06% pe an cît era vineri, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobînda a crescut la 10,08% pe an, de la 9,56% pe an, cît era în ultima zi bancară a săptămînii trecute. Referinţa pentru dolarul american a crescut uşor, tot ieri, de la 2,4117 lei/dolar la 2,4120 lei/dolar. Pe piaţa bancară interanţională moneda americană a oscilat între 1,5343 dolari/euro şi 1,5456 dolari/euro.

Taguri articol


12