Manifestare festivă la Colegiul Naţional de Arte "Regina Maria"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Manifestare festivă la Colegiul Naţional de Arte "Regina Maria"

Cultură 01 Decembrie 2006 / 00:00 772 accesări

Seria manifestărilor dedicate împlinirii a 50 de ani de existenţă a Colegiului Naţional de Arte "Regina Maria" s-a încheiat, ieri, cu un spectacol festiv. Concertul simfonic s-a bucurat de un public numeros, din rîndul căruia au făcut parte profesori şi elevi ai instituţiei de învăţămînt, dar şi constănţeni melomani, dornici de a audia lucrări din lirica internaţională.

Spectacolul a fost deschis de orchestra de cameră a Colegiului Naţional de Arte "Regina Maria", condusă de dirijorul prof. Gabriel Bugu, care a interpretat "Mica serenadă" de Wolgang Amadeus Mozart. În continuarea programului, audienţa s-a delectat cu lucrări precum "Sonata I" de Chopin, "Carnaval Veneţia" de Genin, "Aria păpuşii" de Offenbach şi "Mica suită" de Debussy. Elevele Alexandra Alexia Dumitraşcu şi Larisa Mirabela Ciortan au interpretat două melodii din muzica uşoară de peste hotare, "When You Look at Me" şi "Family Portrait". În încheierea spectacolului, ansamblul de dansuri româneşti "Dobrogenii" au prezentat un colaj de dansuri tradiţionale.



12