Marian Pană, sub presiune la FC Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria 1

Marian Pană, sub presiune la FC Farul

Sport 14 Octombrie 2014 / 00:00 897 accesări

După șapte runde din acest sezon, FC Farul Constanța a ajuns la un îngrijorător -5 în clasamentul „adevărului” și a adunat doar șapte puncte, aflându-se pe locul 9 în ierarhia Seriei 1 a Ligii a II-a la fotbal. În plus, ultima prestație a constănțenilor, în meciul cu FCM Dorohoi, scor 2-3, a fost dezamăgitoare, iar antrenorul Marian Pană a catalogat eșecul drept rușinos. Tehnicianul grupării de pe litoral nu s-a ferit să-și critice dur jucătorii, însă rezultatele mai slabe din ultimele două runde îi pun în pericol postul pe banca tehnică. „S-a creat presiune la echipă, pentru că s-au scurs atâtea etape și noi avem doar o victorie. În plus, am înregistrat deja două eșecuri, care ne-au dus în subsolul clasamentului, iar în acest moment, orice înfrângere ne poate afunda și mai mult. Ne așteaptă două meciuri extrem de importante în această săptămână și de aceste rezultate depinde soarta întregii echipe”, a recunoscut președintele Farului, Auraș Brașoveanu. „Normal că sunt foarte supărat după înfrângerea de la Dorohoi. Nu mă așteptam să pierdem. Nu se pune, însă, problema despărțirii de Marian Pană și nici nu am vorbit cu cineva despre o asemenea variantă”, a declarat patronul Farului, Giani Nedelcu. „Nu simt nicio presiune. Nu mi s-a cerut un anumit număr de puncte în următoarele etape. Suntem în cantonament pentru meciul cu Brăila”, a spus Marian Pană.

SE ÎNTOARCE VIOREL TĂNASE? Soarta lui Marian Pană la FC Farul depinde de rezultatele pe care le va înregistra în această săptămână, când constănțenii vor întâlni mâine, pe teren propriu, de la ora 15.00, pe CF Brăila, în etapa a 8-a, și sâmbătă, de la ora 11.00, în deplasare, pe Săgeata Năvodari, în etapa a 9-a. „Avem nevoie de liniște și unitate, dar mă deranjează că atât jucătorii, cât și staff-ul tehnic scot în evidență alte motive, care nu țin de partea sportivă, pentru a justifica rezultatele slabe. Acest lucru reprezintă fugă de responsabilitate și nu mi se pare normal, pentru că toți suntem de vină pentru ceea ce se întâmplă”, a spus Brașoveanu. În cazul unor eșecuri, există varianta despărțirii de antrenorul venit în această vară la Constanța, iar zvonurile dau drept posibilă revenirea lui Viorel Tănase. Tehnicianul în vârstă de 44 de ani a mai pregătit pe FC Farul în urmă cu doi ani, când a stat doar o jumătate de sezon, și a fost demis la începutul acestui campionat, după doar patru etape, de la SC Bacău, din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare. „Avem o relație bună, chiar amicală, dar nu am avut discuții cu Tănase și m-ar mira să vină la Constanța”, a declarat Brașoveanu.



12