“Max şi Moritz”, balet-comedie în premieră naţională la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

“Max şi Moritz”, balet-comedie în premieră naţională la Constanţa

Cultură 25 Noiembrie 2006 / 00:00 882 accesări

O vorbă din popor spune că vîrsta nu contează, important este să îţi păstrezi sufletul tînăr. Cine nu îşi mai aduce aminte de minunata perioadă a copilăriei, cînd viaţa era frumoasă, iar grjile şi problemele nici nu existau sau erau lăsate în seama părinţilor! Acesta este şi subiectul spectacolului de balet “Max şi Moritz”, prezentat, joi seară, în premieră naţională, de Compania de Balet a Teatrului Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski”, care aduce în prim plan năzbîtiile făcute de doi copilaşi năzdrăvani. Baletul-comedie, care a avut o distribuţie de excepţie, costume viu colorate şi un subiect mai mult decît atractiv, a adus în sala de spectacole a teatrului constănţean numeroşi copii, de diferite vîrste, însă nu au lipsit nici părinţii, care s-au amuzat la fel ca cei mici.

Max şi Moritz, doi băieţi puşi mereu pe şotii, au fost interpretaţi de prim-balerinii Companiei de Balet, Horaţiu Cherecheş şi, respectiv, Cristian Tarcea, care s-au declarat încîntaţi de reuşita spectacolului, precum şi de faptul că au făcut parte din distribuţia acestui balet. “Cineva spunea că, dacă nu uităm să fim copii, o să trăim veşnic. Dacă am reuşit să transmitem acest lucru publicului e minunat. După aprox. două ore am adus uitarea stresului cotidian, pentru că, de la copii şi pînă la adulţi, fiecare s-a bucurat de momentele petrecute în compania noastră”, a declarat Horaţiu Cherecheş. Şi publicul chiar a avut de ce să se amuze. Năzdrăvăniile celor doi eroi, care au omorît puii din grădina mătuşii, au tăiat podul unchiului, au furat prăjiturile brutarului, i-au tăiat sacul de grăunţe al unui ţăran şi i-au pus... praf de puşcă profesorului în pipă, costumele viu colorate, create de Friederike Singer (Germania) şi dansul balerinilor au stîrnit hohote de rîs, mai ales, în rîndul micilor spectatori, care imitau de fiecare dată balerinii. “A fost un spectacol minunat. Noi ne amuzam copios la repetiţii şi chiar şi acum, pe scenă. Totul este foarte frumos, iar atmosfera care s-a creat la repetiţii a fost extraordinară”, a declarat Eliza Maxim (Popa).

Spectacolul de balet, pus în scenă de Igor Kosak, colajul muzical ales de Edmund Gleede, care a inclus lucrări din creaţia compozitorului Gioacchino Rossini, a fost primit de public cu aplauze care au durat minute în şir, dar şi cu numeroase buchete de flori. De altfel, balerinii nu au părăsit scena pînă nu au repetat, de cîteva ori, ultima secvenţă de balet. Din distribuţia acestui balet au mai făcut parte: Constantin Dragomir, Irina Ganea, Felicia Şerbănescu, Relu Dobrin, Ştefan Răut, Gelu Rîpă, Francisc Strnad, Simona Costea, Eliza Maxim, Anca Strnad, Adrian Mihaiu, Lena Cojocaru, Irina Pîslaru, Mariana Baran, Cici Ursul, Alexandra Soare, Petronela Serea, Andrea Tuchilus, Lily Meiusi, Consuela Ciont, Angelica Ceară şi Antoniu Gheorghiu.

Spectacolul “Max şi Moritz” va fi prezentat şi în Germania, în cadrul turneului efectuat de Compania de Balet, care se va desfăşura în perioada 29 noiembrie - 5 ianuarie. În cadrul aceluiaşi turneu vor fi prezentate şi spectacolele de balet “Frumoasa din pădurea adormită”, “Lacul lebedelor”, “Cei trei muşchetari” şi “Crăiasa zăpezii”. Balerinii constănţeni vor pleca, pe 27 noiembrie, din Constanţa şi se vor întoarce pe data de 7 ianuarie 2007.



12