Medic urmărit penal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Medic urmărit penal

Sănătate 04 Septembrie 2010 / 00:00 964 accesări

Şeful Secţiei Neonatologie de la Maternitatea Giuleşti, Adrian Ioan Toma, este urmărit penal în cazul incendiului din 16 august, fiind acuzat de neglijenţă în serviciu, a anunţat, vineri, Parchetul instanţei supreme. Procurori ai Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, vineri, începerea urmăririi penale faţă de medicul menţionat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, care a avut consecinţe deosebit de grave. Anchetatorii au stabilit, pe baza probelor administrate până în acest moment al urmăririi penale, că medicul, în calitate de şef al Secţiei de Neonatologie din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie “Prof. dr. Panait Sârbu” (Maternitatea Giuleşti), a gestionat în mod defectuos resursele umane existente, neluând măsurile manageriale necesare pentru asigurarea în permanenţă, pe orice tură, la salonul de terapie intensivă nou-născuţi, a câte doua cadre medicale, aşa cum prevăd dispoziţiile legale, în condiţiile în care numărul nou-născuţilor din salon depăşea în mod constant numărul maxim admis, se arată într-un comunicat al Parchetului instanţei supreme.



12