Medicii din România vor emigra în masă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dacă Guvernul nu reevaluează coeficienţii de salarizare

Medicii din România vor emigra în masă

Social 24 August 2009 / 00:00 755 accesări

Colegiul Medicilor din România (CMR) îşi manifestă dezaprobarea faţă de proiectul legii salarizării unice a bugetarilor, conform căruia veniturile medicilor vor fi drastic diminuate. CMR susţine că proiectul salarizării unice a fost lipsit de dezbateri, indispensabile chiar în ipoteza asumării răspunderii guvernamentale. Mai mult, CMR acuză informaţiile parţiale şi distorsionate care au fost transmise de către executiv: “În nenumărate rînduri s-a spus că veniturile nu vor fi diminuate, însă tot timpul s-a vorbit despre salariu. În cazul medicilor există şi o serie de sporuri, iar dacă acestea vor fi reduse la 30%, venitul global va scădea”, a declarat preşedintele CMR, prof. dr. Vasile Astărăstoae. Colegiul este nemulţumit că, pe o grilă de la 1 la 15, un medic primar este plasat abia pe un coeficient de 5, pe care îl etichetează ca fiind “degradant pentru valoarea socială a muncii” depuse de medici. “Le sugerăm celor care elaborează grila de salarizare să citească recomandările organismelor internaţionale cuprinse şi în raportul comisiei prezidenţiale privind sănătatea, unde se specifică în mod expres că salariul minim al oricărui medic (şi nu a unui medic primar) trebuie să fie de trei ori valoarea venitului mediu pe economie”, a adăugat prof. Astărăstoae. Mai mult, CMR avertizează că adoptarea în forma actuală a legii salarizarii nu va face decît să precipite plecarea medicilor din ţară. Amintim că, vineri, sindicaliştii din sănătate au anunţat că vor recurge la proteste, în luna septembrie, dacă Ministerul Sănătăţii nu va acorda cadrelor sanitare sporurile promise, inclusiv cele restante şi dacă vor fi diminuaţi coeficienţii din grila unică de salarizare, a precizat liderul Sanitas, Marius Petcu. Petcu a adăugat că nu va agrea o variantă a legii unice de salarizare care să cuprindă diminuări semnificative ale coeficienţilor, în ceea ce priveşte personalul din sistemul sanitar. „Nici ministrul Bazac nu va susţine în guvern o grilă diminuată”, a mai spus Petcu. Coeficienţii pentru sistemul sanitar, incluşi în cea mai recentă schiţă a Legii unice de salarizare, sînt mai mici cu pînă la 25% decît în precedentul proiect şi vor duce la creşteri nesemnificative ale lefurilor, a declarat, joi, preşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Petcu. Potrivit celei mai noi forme a proiectului Legii unice de salarizare, un medic primar ar putea cîştiga între 4,05 salarii minime şi 5,1 salarii minime pe economie, în timp ce venitul maxim al unei asistente medicale ar putea ajunge la 3 salarii minime pe economie. Un manager de spital cu peste 400 de paturi ar urma să cîştige maximum 6,8 salarii minime, iar un manager de spital cu mai puţin de 400 de paturi cel mult 6,3 salarii minime. În prezent, salariul minim lunar pe economie este de 600 lei.



12