Michael Schumacher a fost conştient în timpul transferului de la Grenoble la Lausanne

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Michael Schumacher a fost conştient în timpul transferului de la Grenoble la Lausanne

Sport 19 Iunie 2014 / 00:00 614 accesări

Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher a fost conştient în timpul transferului de la spitalul din Grenoble la cel din Lausanne, organizat în secret, şi a avut în majoritatea timpului ochii deschişi, a scris, ieri, publicaţia „Blick“. Jurnaliştii cotidianului elveţian au descoperit societatea de ambulanţă care a efectuat transportul pacientului. Un responsabil al companiei din Viege (cantonul Valais), Mathias Volken, a confirmat că transportul a fost efectuat luni, dar a refuzat să ofere alte detalii. Transferul a fost organizat de familia lui Michael Schumacher precum o operaţiune a serviciilor secrete, a indicat publicaţia citată. Compania a primit un contract pentru a transporta un bolnav de la Grenoble, fără să se ştie că este vorba de Michael Schumacher, ci de o persoană cu alt nume. Personalul de pe ambulanţă a fost obligat să predea telefoanele mobile în momentul în care a văzut faţa lui Schumacher, care arăta foarte slăbit după cele 170 de zile de spitalizare la Grenoble, unde a fost internat în urma gravului accident suferit la schi, la 29 decembrie 2013, în staţiunea Meribel, a adăugat sursa citată. Fostul pilot german de Formula 1 Michael Schumacher a ieşit din comă după accidentul suferit la schi şi a părăsit spitalul din Grenoble, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al familiei, Sabine Kehm. Ea nu a furnizat niciun detaliu cu privire la starea de sănătate a fostului pilot.

La scurt timp, conducerea spitalului din Lausanne a comunicat că Schumacher a fost transportat, luni dimineaţă, în unitatea medicală aflată la aproximativ 40 de kilometri de locuinţa fostului pilot, de la Gland. Spitalul Universitar din Lausanne este unul dintre cele mai bune din Elveţia şi aici lucrează neurologi recunoscuţi. Centre Hospitalier Universitaire Vaudois (CHUV) din Lausanne, în care a fost transferat Michael Schumacher, este o unitată medicală aflată în avanpostul cercetării neuroştiințifice, domeniu care studiază diferitele aspecte ale funcţionării creierului uman. CHUV a făcut din neuroştiinţa clinică una dintre priorităţile sale, de la sosirea, în 2008, a profesorului Richard Frackowiak, fost decan al Institutului de neurologie din Queen Square, Londra, care a pus în Elveţia bazele unui departament interdisciplinar.

Taguri articol


12