„N-am fugit din țară, sunt plecat cu afaceri”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„N-am fugit din țară, sunt plecat cu afaceri”

Eveniment 20 Octombrie 2014 / 00:00 857 accesări

Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, considerat de către procurorii anticorupţie ca fiind unul dintre artizanii afacerii Microsoft, în urma căreia a câştigat mai multe milioane de euro, nu a dispărut / fugit / a fost extras din ţară, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public. Potrivit evz.ro, Dorin Cocoș a plecat din România în urmă cu zece zile, pentru o călătorie de afaceri care era planificată de mai mult timp. Mai mult, susține Cocoș, nu avea de unde să știe că procurorii DNA vor face percheziții, dar, dacă va fi chemat la audieri, va fi prezent săptămâna viitoare. „M-au sunat o mulțime de oameni ca să mă anunțe că se spun o mulțime de enormități pe seama plecării mele din țară. Sunt numai neadevăruri! N-am fugit. V-am sunat ca să vă spun că n-am fugit din țară, ci am plecat legal și mă întorc săptămâna viitoare”, a declarat Dorin Cocoș pentru evz.ro. Reamintim că Dorin Cocoș, Remus Truică, Cătălin Harnagea, Nicolae Dumitru (Niro) și alte zeci de persoane implicate în traficarea influenței către miniștrii care au aprobat încheierea unor contracte de peste un miliard de euro pentru informatizarea și securizarea României au fost vizați de perchezițiile de joi dimineață.



12