Noi declaraţii în cazul Giuleşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noi declaraţii în cazul Giuleşti

Sănătate 03 Septembrie 2010 / 00:00 612 accesări

Şeful Serviciului tehnic de la Maternitatea Giuleşti, Vasile Dima, a spus ieri, la Tribunalul Bucureşti, că firma care se ocupa de întreţinerea aparatului de aer condiţionat din Secţia de terapie intensivă fusese chemată cu o zi înainte de incendiu, pentru că acesta nu funcţiona la capacitate maximă. Tribunalul Bucureşti a judecat, ieri, contestaţia procurorilor Parchetului instanţei supreme faţă de decizia de cercetare în libertate a şefului Serviciului tehnic de la Maternitatea Giuleşti, Vasile Dima, acuzat de neglijenţă în serviciu, ce a avut consecinţe deosebit de grave. El a declarat, în faţa instanţei, că aparatul de aer condiţionat din Secţia de terapie intensivă nou-născuţi a Maternităţii Giuleşti fusese verificat pe 13 iulie şi că pe 15 august, înainte cu o zi de producerea incendiului, a fost chemată din nou firma care se ocupa de întreţinerea acestuia, pentru că aparatul nu funcţiona la capacitate maximă. Dima a precizat că de 32 de ani se ocupa de întreţinerea, administraţia şi aprovizionarea spitalului, întreţinerea aparaturii medicale ţinând strict de firmele cu care unitatea sanitară avea contract. El a mai spus că îşi făcuse de trei luni cerere de pensionare, dar că nu a fost lăsat să se pensioneze din lipsă de înlocuitor. Dima a adăugat că a fost obligat să rămână în continuare pe acest post deoarece locurile vacante din sistemul sanitar erau blocate. “De 32 de ani am fost singur, singur, singur, fără niciun fel de ajutor. Mi le-au pus în cârcă una câte una, încet, încet toate coşurile mi s-au aşezat pe cap”, a spus Vasile Dima în faţa instanţei.



12