Noi tarife la apa potabilă şi canalizare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Noi tarife la apa potabilă şi canalizare

Politică 07 Noiembrie 2006 / 00:00 1262 accesări

Constănţenii vor primi în această lună facturi majorate la apa potabilă şi canalizare, reprezentînd contravaloarea consumurilor din luna octombrie. “În conformitate cu prevederile acordului de împrumut cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) nr.569/1997, ratificat prin Ordonanţa de Guvern 37/1997, aprobată prin Legea 186/1997 şi Contractul de Împrumut nr.894/2000, Regia Autonomă Judeţeană de Apă (RAJA) Constanţa este obligată ca periodic să ajusteze preţurile la apa potabilă şi a tarifelor la canalizare”, a declarat purtătorul de cuvînt al RAJA, Irina Oprea. Fondurile obţinute de la BERD de regia constănţeană sînt de 20 milioane euro şi sînt destinate proiectelor ISPA care vizează modernizarea surselor de apă şi a sistemului de colectare şi epurare a apelor uzate. În baza actelor normative menţionate, RAJA Constanţa a solicitat avizul Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărire Comunală (ANRSC) pentru creşterea tarifelor. “Am obţinut avizul ANRSC, iar Consiliul Judeţean Constanţa a aprobat ajustarea tarifelor la canalizare şi apă potabilă. Noile tarife nu reprezintă o mărire a preţului serviciilor prestate de RAJA Constanţa abonaţilor, ci o ajustare cu indicele de inflaţie, ajustare impusă de legislaţia în vigoare. Pentru luna octombrie, diferenţa de tarif va fi evidenţiată în factura lunii noiembrie, la o poziţie separată de consumul curent”, a mai spus Oprea. Ca urmare a aplicării noilor tarife, ajustate cu indicele de inflaţie de 109,75%, aferent perioadei aprilie 2005 – iunie 2006, tariful pentru apa potabilă este de 2,14 lei cu TVA. Tot începînd cu luna octombrie, în urma ajustării tarifului cu indicele de inflaţie de 101,39%, aferent perioadei martie – iunie 2006, tariful pentru serviciile de canalizare este de 1,48 lei/mc cu TVA.



12