Partidul sexy şi senzualitatea în politică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Abrevieri

Partidul sexy şi senzualitatea în politică

Eveniment 08 Iunie 2010 / 00:00 623 accesări

Citez dintr-un articol apărut în presa locală: ”Bărbaţii ale căror voturi nu au fost băgate în seamă, deşi au fost chemaţi într-o zi atât de frumoasă să piardă timpul pe la Casa de Cultură, şi-au putut însă admira preşedintele într-o ţinută cât se poate de senzuală, fiind evident interesul sexului tare pentru formele frumos conturate de fusta albă mulată şi decolteul deputatei Stavrositu. Prezenţa scenică încântătoare a Mariei - pentru mulţi (??), singurul lucru bun al adunării - a mai şters din impresia deplorabilă lăsată de unii vorbitori”. La prima vedere, pare a fi un text interzis minorilor. Trebuie să recunosc, însă, că, în materie de comentariu politic, avem de-aface cu o formulă inedită în care materialismul dialectic este ilustrat de secvenţele sexy ale unei adunări de partid. Mai mult romancier, promotor al ficţiunilor de partid, decât cronicar al timpurilor noastre, autorul se dovedeşte a fi un fin observator al dedesubturilor feminine. El a reuşit să-i facă pe unii dintre noi, mă refer la sexul tare, să regrete că nu au fost prezenţi în sala unde s-au derulat alegerile pentru organizaţia municipală a PDL Constanţa. Cu siguranţă, am fi transpirat alături de cei care, încercând să-şi exercite cât mai democratic dreptul la vot, şi-au prins urechile cu Maria Stavrositu, această Elena Udrea a Constanţei… După remarcabilele descrieri scriitoriceşti ale celui care semnează articolul cu pricina, trag concluzia firească, emoţional vorbind, că alegerile de la PDL au fost mai mult decât fierbinţi! Prinşi în mrejele pânzei de paianjen, unii dintre protagonişti s-au pierdut cu firea sau, cazul domnului Florian Constantin, sportiv încercat, au căzut într-o profundă letargie. Abia acum am înţeles de ce diverşi activişti, duşmani declaraţi ai sexului frumos, o contestă la unison pe Maria Stavrositu, noul preşedinte al filialei municipale Constanţa a PDL, căreia îi reproşează că, prin ţinuta sa scenică, le-a dat mari dureri de cap. Din acest motiv, e posibil ca votul să fi fost denaturat de migrena care a pus sexul tare din PDL cu botul pe labe. La PNL, alegerile pentru şefia partidului nu au încins imaginaţia nimănui. Sexul tare şi cel slab nu au manifestat niciun interes faţă de “formele frumos conturate” ale lui Gheorghe Dragomir, în ciuda faptului că şi dumnealui s-a plimbat destul de mult pe scenă. Fie vorba între noi, nici Dragomir nu este un bărbat de lepădat, dar dumnealui, în materie de viaţă de partid, nu are noroc în dragoste! Ca proaspăt membru al PNL, Stelian Duţu s-ar fi racordat mult mai bine conceptului de dragoste la prima vedere. Mult mai prevăzători decât ne-am fi aşteptat, liderii liberali l-au sfătuit pe Duţu să nu vină la alegeri cu decolteul său pedelist, ceea ce l-ar fi transformat într-un fel de Maria Stavrositu a liberalilor constănţeni. Şi în PNL, alegerile de partid au generat momente romanţioase, duete celebre şi idile politice greu de imaginat într-o anumită epocă a democraţiei noastre. După povestea elefantului, a urmat, fără nicio legătură cu fabricanţii de filme indiene, cronica de familie în care apar, în ordinea distribuirii pe ecran, o floare (Stelian Duţu) şi doi grădinari (Dragomir şi Haşotti). Revenind la alegerile din PDL, remarc, după lectura incitantă de mai sus, că senzualitatea reprezintă un factor mobilizator în activitatea de partid. Dacă senzualitate nu e, cum s-a întâmplat cu prilejul alegerii deputatului Iorguş în fruntea PDL Mangalia, nimic nu e!



12