Pedeliştii din Medgidia, supăraţi pe primarul liberal Iordache

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pedeliştii din Medgidia, supăraţi pe primarul liberal Iordache

Politică 03 Noiembrie 2008 / 00:00 603 accesări

Preşedintele Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Constanţa, Adrian Oprea, a trimis spre soluţionare, în baza legii electorale, la Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ), o contestaţie a pedelistului Senol Zevri, prin care acesta acuză conducerea Primăriei Medgidia de faptul că nu a luat măsurile necesare pentru amenajarea locurilor de afişaj electoral. Preşedintele BEJ a precizat că astfel de contestaţii trebuie soluţionate doar de IPJ, adăugînd că primarul este obligat să ia măsurile necesare pentru montarea panourilor electorale. În replică, primarul Medgidiei, liberalul Marian Iordache, a declarat că acuzele lui Senol Zevri sînt nefondate şi le-a recomandat celor interesaţi să efectueze o verificare în teren a panourilor electorale. „Sînt uimit că pedeliştii s-au plîns de lipsa panourilor, pentru că ei, în dimineaţa zilei de 31 octombrie, au fost primii care şi-au lipit afişele electorale. Într-adevăr, a existat o oarecare întîrziere în montarea panourilor, dar aceasta este motivată de faptul că am cerut schimbarea culorii panourilor, întrucît erau portocalii. Probabil că s-au ofticat că am schimbat culoarea, de aceea au făcut contestaţie. Dacă le lăsam portocalii, oare ei mai sesizau BEJ?”, a mai spus Marian Iordache.

Taguri articol


12