Pharrell Williams, un artist emotiv

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Pharrell Williams, un artist emotiv

Monden 17 Aprilie 2014 / 00:00 628 accesări

Celebra realizatoare TV Oprah Winfrey l-a făcut pe cântăreţul şi compozitorul american Pharrell Williams să izbucnească în lacrimi, în emisiunea „Oprah Prime“. Invitat în emisiune, Pharrell Williams a fost foarte emoţionat şi a plâns după ce a văzut oameni din întreaga lume dansând pe hitul său ”Happy”. ”Îmi vine şi mie să plâng”, i-a spus Oprah. ”Ştiu, e minunat”, i-a mai transmis aceasta. Încă sub imperiul emoţiilor, Pharrell Williams a povestit cum piesa ”Happy” era, la început, o melodie care nu se difuza nici la radio. ”Zero difuzări, nimic. Apoi am făcut videoclipul, pe 21 noiembrie 2013, şi deodată: Boom!”. ”De ce plâng la Oprah?”, s-a întrebat apoi retoric Pharrell Williams. ”E copleşitor pentru că iubesc ceea ce fac şi apreciez faptul că au existat oameni care au crezut în mine pentru o perioadă atât de mare de timp, încât am putut să ajung să simt asta”, a completat artistul în vârstă de 40 de ani. ”Înţeleg”, i-a răspuns Oprah. ”Înţeleg acum de ce este atât de molipsitor, energia nu este întreruptă de nimic să ajungă de la inimă la inimă”, a conchis realizatoarea.

Hitul ”Happy”, care a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră, a adunat 182 de milioane de accesări pe YouTube şi s-a vândut în peste un milion de copii sau descărcări de pe iTunes.



12