Polițiști constănțeni morți în misiune

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tragedie rutieră

Polițiști constănțeni morți în misiune

Eveniment 05 Ianuarie 2015 / 00:00 6117 accesări

Doi polițiști de la Transporturi Navale (TN) Hârșova și-au pierdut viața, ieri, într-un tragic accident rutier care a avut loc în județul Ialomița. Cei doi oameni ai legii, Sorin Laurențiu Rădulescu și Liviu Gabriel Bălosu, ambii de 40 de ani, se aflau în misiune în momentul în care nenorocirea a avut loc. Cumplitul accident s-a petrecut în jurul orei 14.30, pe Drumul Național 3B. Sorin Laurențiu Rădulescu și Liviu Gabriel Bălosu se deplasau cu o mașină de poliție marca Dacia, dinspre comuna Stelnica spre localitatea Bordușani. Potrivit oamenilor legii, șoferul a pierdut controlul direcției și, în clipele următoare, a ajuns pe contrasens. Mașina polițiștilor a intrat în coliziune cu un autobuz la bordul căruia se aflau 15 pasageri. În urma impactului teribil, cei doi polițiști au fost grav răniți, pasagerul din dreapta rămânând încarcerat. La locul teribilului accident au ajuns militarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița, polițiștii de la Rutieră, dar și medicii. Un echipaj de descarcerare a intervenit imediat, iar polițistul care se afla pe scaunul din dreapta față a fost scos dintre fiarele contorsionate și transportat de o ambulanță SMURD la Spitalul Municipal „Anghel Saligny“ din orașul Fetești. La unitatea medicală a ajuns și șoferul. Medicii au efectuat manevre de resuscitare, în speranța că cei doi oameni ai legii mai pot fi salvați, dar, din păcate, toate eforturile lor s-au dovedit zadarnice. Cei doi polițiști s-au stins din viață în brațele medicilor... Oamenii legii au pornit o amplă anchetă pentru a elucida acest caz. „Cercetările continuă pentru a se stabili împrejurările și cauzele exacte în care s-a produs tragedia. De asemenea, transmitem condoleanțe familiilor celor doi polițiști“, a declarat, pentru cotidianul „Telegraf“, insp. Andreea Loghin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. La fața locului s-a deplasat și șeful Secției Regionale de Poliție Transporturi, cms. șef Cornel Tănase. 

„E o nenorocire ceea ce s-a întâmplat. Le transmitem condoleanţe familiilor şi să fie tari în aceste momente. Din partea sindicatului, rudele celor doi colegi vor beneficia de un ajutor financiar de până la 3.000 de lei şi de tot suportul nostru spiritual”, a declarat, pentru „Telegraf”, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual - filiala Constanţa, inspector principal Vasile Zelcă.

Potrivit unor surse, cei doi poliţişti aveau la zi toate testele specifice domeniului de activitate şi primiseră calificativul „foarte bine” la toate evaluările din ultimii ani.



12