Protestele medicilor nu au temei real?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu:

Protestele medicilor nu au temei real?!

Sănătate 11 Septembrie 2013 / 00:00 483 accesări

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, ieri, că posibilele proteste anunţate de Coaliţia Profesioniştilor din Sistemul Sanitar nu se justifică şi nu au temei real, atât timp cât MS a pus în dezbatere publică un pachet de legi, şi a precizat că aşteaptă toţi partenerii la dialog. Nicolăescu a mai spus că invită toate părţile cu responsabilităţi în sistemul sanitar la discuţii şi dezbateri şi solicită ca orice manifestare a personalului medical să nu-i afecteze pe pacienţi. „Fac apel la responsabilitate şi echilibru“, a solicitat Nicolăescu. Ministrul a mai spus că, începând de sâmbătă, conducerea Ministerului Sănătăţii (MS) va fi disponibilă pentru orice dialog solicitat. Ministrul a mai spus că au fost organizate deja patru dezbateri regionale cu sute de profesionişti din sistem, alte trei sunt deja programate, iar la sfârşitul lunii septembrie sunt prevăzute alte runde de discuţii cu Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciştilor, asociaţii de medici şi pacienţi, sindicate şi manageri de spitale. Nicolăescu a dat asigurări că, la nivelul ministerului, se analizează toate propunerile primite şi a amintit că, încă de la începtul mandatului, a atras atenţia asupra faptului că reforma sistemului sanitar se poate face doar cu amplă consultare.

COALIŢIA PROFESIONIŞTILOR DIN SĂNĂTATE Reacţia ministerială vine după ce reprezentanţii Coaliţiei profesioniştilor din sistemul de sănătate au anunţat, în 6 septembrie, măsurile de protest care vor avea loc în perioada următoare. Astfel, protestele vor începe din 18 septembrie, cu pichete în faţa MS şi Ministerului de Finanţe, astfel de acţiuni urmând să fie organizate zilnic până în 27 septembrie, iar în noiembrie ar putea fi declanşată greva generală, cu asigurarea unei treimi din activitate, dacă până atunci guvernanţii nu răspund solicitărilor medicilor. De asemenea, în octombrie va avea loc un miting în faţa Guvernului. Reprezentanţii personalului sanitar au mai spus că s-ar putea să existe şi demisii în bloc, dar şi anularea contractelor medicilor de familie cu casa de asigurări de sănătate.

CE VOR MEDICII Principala nemulţumire a personalului sanitar este legată de nivelul salariilor. Lista revendicărilor, aprobată de Coaliţia profesioniştilor din sistemul de sănătate, conţine şase solicitări majore, respectiv alocarea a minumum 6% din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege specifică sistemului de sănătate în care proiectul privind performanţa să reprezinte un capitol, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate. În cazul în care liderii coaliţiei nu vor fi invitaţi pentru negocierea solicitărilor, atunci aceştia îşi rezervă dreptul declanşării mişcărilor revendicative, a anunţat prof. Vasile Astărăstoae, preşedintele Coaliţiei. Potrivit acestuia, dacă solicitările generale ce vor fi prezentate Executivului pot fi negociate, astfel încât alocarea a 6% din PIB sau dublarea salariilor să se facă eşalonat, solicitările privind dublarea salariilor rezidenţilor nu se negociază. „Pentru aceasta, se cere rezolvare imediată“, a subliniat, vineri, Astărăstoae.

„ESTE IMPOSIBIL SĂ TRATĂM PACIENŢI CA ÎN GERMANIA CU BANI CA ÎN ROMÂNIA” Asociaţia Profesională a Medicilor de Ambulator (APMA) îşi exprimă susţinerea pentru solicitarea Coaliţiei de alocare a minimum 6% din PIB pentru Sănătate, pentru dublarea imediată a salariilor medicilor rezidenţi şi creşterea semnificativă a veniturilor personalului medical, indiferent de nivelul de pregătire. „Mai mult, solicităm încetarea acţiunilor denigratoare la adresa medicilor, a campaniilor media de culpabilizare a sistemului medical din România. Fără încrederea pacienţilor, şi vindecarea este mai dificilă. Din Secolul Luminilor, de când s-a definit practic Contractul Social, s-a încetăţenit ideea că statul preia câteva dintre atributele specifice individului pentru o mai bună şi mai justă administrare a lor. Este vorba de sănătate, învăţământ, justiţie, ordine şi apărare. Toate acestea sunt finanţate (într-o formă sau alta) de la buget. Indiferent dacă vorbim de bugetul de stat sau de bugetul asigurărilor sociale de sănătate, ne referim la o parte din avuţia pe care o produce anual poporul român. Şi, din păcate, economia României nu este economia pe care ne-o dorim. Este imposibil să tratăm pacienţi ca în Germania cu bani ca în România. Este imposibil să faci performanţă în spitale la care 80% din buget sau chiar mai mult este reprezentat de salarii (şi alea de mizerie)“, se arată într-un comunicat de presă al APMA, remis ieri mass-media. APMA menţionează că o mare parte a membrilor săi nu sunt salariaţi, ci sunt titulari de cabinete medicale individuale şi, ca atare, nu sunt membri de sindicat. Mai mult, în cadrul acestor cabinete îşi desfăşoară activitatea personal medical mediu, dar şi personal tehnic şi administrativ, iar eventuala reziliere a contractelor respectivelor entităţi cu casele de asigurări ar pune în primejdie securitatea materială a acestora şi a membrilor lor de familie, subliniază sursa.



12